Cine are familie mare probabil că e obișnuit cu experiența reuniunilor de proporții, la care se adună rude din toate orașele, mai apropiate sau mai îndepărtate, zeci de unchi, veri, mătuși, cumnați cu tot cu nevestele și copiii lor. La marile sărbători, asemenea reuniuni transformă bucătăriile în adevărate centre industriale de preparare a hranei, sufrageriile încep să capete dimensiunile unui holișor, iar zgomotul discuțiilor dă dureri probabil până și pereților din apartament. Să nu mai punem la socoteală că totul devine și mai pitoresc, atunci când invitații dau curs slăbiciunilor, sub veghea indulgentă a vinului de la masă: cineva vorbește prea mult, cineva e cam mofturos, altcineva e prea taciturn, cineva e prea bârfitor… și desigur, întotdeauna e cineva care degustă cu (prea) mult entuziasm băuturile oferite de gazde și dă bătăi de cap la toată lumea. Iar dacă asemenea reuniuni par să capete oricum proporții halucinante (vorba cântecului lui Vali Sterian: rudele mele îmi dau fiori, doar când le văd la nunți și la înmormântări) când adună oamenii din aceeași cultură, vă dați seama cât de exponențial se complică totul, când vorbim de familiile epocii globalizate, adevărate mozaicuri etnice și culturale, rezultatele dizolvării granițelor fizice și metaforice.

Un asemenea exercițiu de imaginație pare să propună, cel puțin în debutul său, romanul lui Christos Tsiolkas: undeva în Australia contemporană, o familie de o varietate amețitoare se pregătește să se întâlnească la (încă) o petrecere (ne)obișnuită acasă la Hector și Aisha. Diversitatea e la ea acasă: pe câțiva metri pătrați, legăturile de sânge sau prin alianță, adună laolaltă greci, arabi, indieni, australieni, evrei, ortodocși și musulmani, funcționari, intelectuali, actori, copii, bătrâni, într-un climat al firescului fără precedent. Politețea, familiaritatea sunt la ordinea zilei (în fond, vremurile actuale s-au eliberat de tabuul căsătoriilor interetnice sau între clase sociale diferite) și, cu toate acestea, marea familie australiană cu rădăcini grecești pare să șadă pe un butoi cu explozibil. Scânteia care va declanșa explozia lentă, pe parcursul celor 500 de pagini este un gest, pe cât de banal, pe atât de încărcat de semnificații: o palmă aplicată unui băiețel care nu îți aparține. Răsfățatului Hugo, fiul de 4 ani al lui Rosie și al lui Gary, îi este greu să se controleze, devine violent până într-acolo încât Harry, vărul matur și coleric al lui Hector îi aplică o scurtă și concludentă corecție corporală care, ca un efect al fluturelui, va declanșa o reacție în lanț în toată familia. Revoltați, Gary și Rosie au de gând să-l dea în judecată pe agresor și, prin decizia lor ajung să dea naștere unui fenomen de polarizare intrafamilial. Căci atitudinea față de gestul lui Harry pare să se dovedească o expresie a atitudinii față de raporturile între rude, față de raporturile cu autoritatea, față de mijloacele de soluționare a problemelor în cadrul domestic. A fost sau nu a fost îndreptățit Harry în gestul său? Este o palmă peste obraz o intervenție educativă necesară în anumite situații sau e doar expresia unei porniri violente, barbare, infantile?

Aproape fiecare din cele 8 personaje din perspectiva cărora se relatează întâmplările vor adopta răspunsuri la aceste întrebări, fapt care va reconfigura, într-o anumită măsură, relațiile din cadrul marii familii. Căci partizanatul la care invită, prin încărcătura semnificațională contradictorie, poziția lui Harry, respectiv poziția lui Gary și Rose se va monta peste o serie de conflicte și situații delicate preexistente. În fond, Christos Tsiolkas folosește incidentul de la petrecere pentru a explora complicata existență contemporană într-o familie numeroasă. Membrii ei par să trăiască o deschidere continuă și periculoasă spre nefericire atâta timp cât sunt nevoiți să împace compromisurile pe care trebuie să le facă permanent, pentru a atinge starea de suportabilite în relațiile cu ceilalți (atât de diferiți și de încăpățânați în perspectivele lor) cu tentația unui alt început, al unui alt destin care se prezintă în posibilitatea lui, la tot pasul. Romanul lui Tsiolkas urmărește dificultățile unor categorii consacrate ale epocii noastre: de la femeia single care trăiește dilema carieră-maternitate-liberate, la cuplul contemporan (măcinat de insatisfacție cronică, pe care nici măcar sinceritatea nu îl mai poate salva) și până la adolescenții supuși unor presiuni fără precedent.

Prea puține din personajele lui Tsiolkas sunt simpatice. În fond, ele trăiesc într-o lume în care așa cum sugerează unul din protagoniști toți sunt curve (farmaciștii prescriu medicamente de care nu avem nevoie, scenariștii exportă cultură populară răsuflată etc), într-o lume care pare mai nesățioasă ca niciodată de experiențe extreme, o lume extrem de crudă, adusă la exasperare de political corecteness-ul impus drept normă de conduită care ascunde în profunzime o intoleranță și o limită a suportabilității. Infidelitatea, violența, apetitul sexual extrem, consumul de droguri sunt toate integrate drept elemente firești (pe alocuri, parcă prea firești totuși- iată singurul lucru pe care am să îl rerpoșez romanului lui Tsiolkas, că distribuie cu prea mare generozitate viciile tuturor personajelor sale) în viața unor protagoniști a căror provocare supremă până la finalul romanului pare să fie aceea de a-și păstra integre experiențele și realizările ultimilor ani. Ce este cel mai ironic în întreaga construcție a scriitorului grec este faptul că tocmai categoriile defavorizate, cei năpăstuiți, compătimiții ultimelor decenii (copiii din familii dezbinate, homosexualii), adică tocmai cei care au de luptat cu și mai multe dificultăți și prejudecăți pentru a se împlini, par să-și gestioneze situația cel mai bine și mai echilibrat. Romanul lui Tsiolkas se dovedește, dincolo de întrebările amare pe care le ridică în ceea ce privește șansele modelului familial clasic într-o epocă haotică, o autentică expresie a revanșei minorităților.

PALMA - Christos Tsiolkas- Editura Litera, 2012

Sever Gulea pentru blog.libris.ro