Jurnalul inedit al unei doamne de onoare a Reginei Maria

Fiica generalului Anton Berindei si a Mariei Brailoiu, Irina si-a dorit de mica sa aiba o viata extraordinara. Iar dorinta i s-a implinit: a trait evenimente istorice cruciale, a cunoscut figuri marcante ale culturii si politicii romanesti si a fost doamna de onoare a Reginei Maria. Viata cotidiana si lumea de la curte, saloanele literare si artistice ale timpului, personalitati culturale si prietenele din inalta societate ale autoarei se regasesc in acest jurnal scris intr-un ritm alert, asemenea unui scenariu de film.

Prin imbinarea de inocenta si subiectivism, adesea involuntar, patima si indiferenta, judecati de valoare proprii ori asumate de la altii, jurnalele ofera panorama unui rastimp istoric intr-o forma colorata, atragatoare si in acelasi timp cu o virtute mereu prezenta in plan secund: aceea de a indrepta cititorul curios spre alte productii asemanatoare pentru confruntari, coroborari sau precizarea unei sumedenii de fapte. Paginile de jurnal ramase de la Irina Procopiu implinesc asemenea deziderat si parcurgerea lor ofera o privire lucida peste vremuri cu lumini si umbre din istoria Romaniei: la belle epoque, anii interbelici, al Doilea Razboi Mondial, cu dramatice rasturnari sociale ce aveau sa provoace disparitia unor categorii sociale, ca si inmugurirea unei societati noi, in raspar cu traditia promovata zeci de ani de reprezentantii clasei careia i-a apartinut autoarea. - Georgeta Filitti

Traducere din limba franceza, introducere, note si comentarii de Georgeta Filitti
Fragment din jurnal:

"1897

13/25 martie 1897, Bucuresti
Sunt obosita de viata, casatoria e o institutie caraghioasa, e sclavia vesnica a femeii. E plicticos ca o plesnitoare.

25 martie 1897, ora 3
Sunt tulburata si dezamagita, biata mea micuta Elena e atat de suferinda. Doamne, ce trista e viata! Draguta de ea, era asa de fericita sa aiba un bebelus si acum s-a terminat. Dumnezeu stie daca va mai putea avea vreodata copii. E dezolant.

25 martie 1897, ora 6:25
Vin de la Elisa. Elena e mai bine. Doamne, numai sa tina! Sunt atat de ingrijorata! Din fericire, febra a scazut si poate inghiti medicamentele. Mi-e asa teama, da, Doamne, sa nu fie nimic.

26 martie 1897, miercuri, ora 7 seara
In dimineata asta Elena n-a avut febra, dupa-amiaza a reinceput, are mana si piciorul umflate. Nu stiu ce sa spun si sunt disperata. Cantacuzino pretinde ca va dura foarte mult timp. Numai sa scape, Doamne! Mi-e asa de frica! Doamne, ai mila de ea!

27 martie 1897, joi, orele 12-1
Aceeasi stare, noapte foarte proasta, febra n-a scazut. Dimineata mi-a fost teribil de frica, bona Mitei a venit sa-mi spuna ca i-a auzit vorbind pe domni si ca unul din ei spunea ca Elena a murit, s-a speriat ingrozitor; am trimis indata dupa vesti. Doamne, nu ingadui sa se intample un lucru atat de oribil!

28 martie, vineri, ora 11
Noapte proasta, dureri foarte mari, starea generala inrautatita. E ingrozitor, sunt cu adevarat disperata si imi vine sa plang. E cu putinta o asemenea nenorocire? Doamne, fie-ti mila de tineretea si de fericirea ei!

10 martie, duminica
S-a sfarsit, s-a sfarsit, pasaruica mea draga si-a luat zborul si nu se mai intoarce. Sunt atat de mahnita, atat de mahnita, nu vreau sa ma mai rog flindca nu slujeste la nimic. L-am implorat pe Dumnezeu sa nu ingaduie o asemenea nenorocire si nu m-a auzit. "