La  Sadoveanu,  in Ostrovul  lupilor gasim un personaj localizat in spatiul dobrogean, poreclit  cu un nume cunoscut,  Nastratin  Hogea, care  starneste interesul  cititorului  chiar inainte de a intra in scena. Eroul lui Sadoveanu, Mehmet Caimacam, insumeaza trasaturile specifice orientului si este mai mult contemplativ. El iubeste in tacere, se revolta in tacere si nu  se  abate de  la  normele lumii  pe care  o  reprezinta. Pentru a reda culoarea specificalumii personajului sau, Sadoveanu, ca si Barbu, foloseste cuvinte, toponime, proverbe si zicatori turcesti.  Urmarind  firul  unei  anecdote  cu  Nastratin care  circula  in  Dobrogea,  Mehmet Caimacam povesteste savuros cum s-a desfasurat intamplarea in urma careia i s-a dat porecla Nastratin  Hogea.

Se poate remarca faptul ca Hogea este perceput de Mehmet ca fiind in primul rand un mare intelept si abia apoi comic, abordare similara cu cea din spatiul turcic.

Vorbind despre Nastratin spune ca mai intai trebuie cautat mesajul pilduitor si meditat asupra acest ia si abia la final analizata partea comica, fiindca aceasta nu este decat o haina bine aleasa pentru a imbraca povetele din anecdotele sale. De aceea Mehmet nu se inveseleste ci se intristeaza cand vorbeste despre Nastratin, comparand gratierea sa cu imaginea lui Hogea cand a cerut iertare de la Timurlenk in numele consatenilor sai drepti si nevinovati.

In opera lui Sadoveanu apar si motive populare turcesti cum ar fi blestemul, deochiul, visul. Pentru  intregirea  tabloului  oriental  e  prezentata  cu  migala  povestea  cafelei. De asemenea  modul specific  turcesc in care unele personaje se exprima si cuvintele pe care le aleg pentru comparatii pot parea uneori stranii, fiindca au conotatii necunoscute in spatiul romanesc.
Fragment din cartea "Ostrovul lupilor" de Mihail Sadoveanu

"Asezarea oierilor a inceput a se misca mult inainte de ziua, pe cand noaptea se facea albastrie. Cand am privit departarile, am vazut aria marii suita deasupra liniei orizontului; pe ea plutea numai floarea motata a luceafarului de ziua. Acea priveliste cu totul misterioasa, insa, n-a durat decat putine clipe.
Iesisem singur, nesimtit de Panaite, care inca dormea, si cautasem fantana. Dusmanii cu ragila la gat, care voisera sa ma atace in ajun, acuma ma primira cu prietenie, falfaind din cozi. Unul imi arata drumul, umbland inaintea mea, pe carare. Am gasit o gura de apa limpede la malul baltii si mi-am luminat ochii.
Adia in intinderi o suflare racoroasa, fara directie hotarata. Zvonul baraganului statuse. Tacere posomorata zagazuia de jur-imprejur zarile. In tacerea aceasta oarecum atenta, se simtea altfel decat cu auzul un fel de foiala mai apropiata ori mai departata. Erau cardurile de oi iesite sub semnul stelei lor. Nu mai ajungea pana la mine picurul talangilor.
M-am inturnat spre asezarile stanei, umbland incet, privind si ascultand atent. Curand nascu geana trandafirie a zorilor si deodata mi-au aparut in largul pustiei gorganele stravechi, in care cei dintai ratacitori ai acestei lumi izolate si-au astrucat osemintele. Multe din aceste movili au fost spintecate si pradate; altele isi ascund inca taina; din intunericul tarinei lor vegheaza, calari si in arme, schelete de razboinici, care-si pastreaza trufia si in umilinta pulberii. Generatiile de pastori in stepa le-au sondat inchisorile; mocanii de azi le privesc acuma intr-un chip anumit, visand la cuvantul fermecat care face sa cada lacatele comorilor. "