Iubire, libertate si solitudine. O noua viziune a relatiei de cuplu

Iubire, libertate si solitudine dezvaluie revelatiile lui Osho privind iubirea constienta si rolul libertatii si al solitudinii in relatia de cuplu.

 

In Iubire, libertate si solitudine, Osho afirma: Iubirea iti acorda libertatea de care ai nevoie si te ajuta sa fii tu insuti. Este un fenomen extrem de paradoxal. Pe de o parte, te face sa te simti ca un suflet in doua trupuri; pe de alta parte, iti confera individualitate, unicitate. Te ajuta sa renunti la egoul tau marunt, dar sa iti cunosti sinele suprem. In acest fel, problema dispare. Iubirea si meditatia sunt doua aripi pe aceiasi umeri. Ele se echilibreaza reciproc. Numai atunci cand le cultivi pe amandoua poti creste, poti deveni implinit.

Fragment din volumul "Iubire, libertate si solitudine" de Osho:

 

„Este frumos sa fii singur. La fel de frumos este insa si sa fii inconjurat de oameni, sa fii indragostit. Cele doua ipostaze sunt complementare, nu contradictorii. Atunci cand va bucurati de alte persoane, bucurati-va la maxim. Nu va ganditi la solitudine. Cand va saturati insa de ei, retrageti-va in solitudine si bucurati-va la maxim de ea.

Nu alegeti intre cele doua extreme. Va va fi greu. Orice alegere va crea in voi o diviziune. In fond, de ce sa alegeti numai una din cele doua atitudini, cand le puteti avea pe amandoua?

Intreaga mea invatatura consta din doua cuvinte: „meditatie" si „iubire". Meditati, pentru a putea simti tacerea infinita, si iubiti, pentru ca viata voastra sa devina un cantec, un dans, o sarbatoare. Va trebui sa oscilati intre cele doua extreme, si cu cat va veti misca mai usor, fara efort, cu atat mai frumoasa va deveni viata pentru voi.

Aceasta a fost una din marile optiuni pe care a trebuit sa le faca omul de-a lungul timpului. Ce sa aleaga: meditatia sau iubirea, solitudinea sau relatia, tacerea sau sexul? Numele difera, dar problema este aceeasi, si omul a suferit mult din cauza ei, pentru ca nu a inteles-o corect. 

Cei care au ales relatia de cuplu sunt numiti oameni de lume. Cei care au ales solitudinea sunt numiti calugari, sihastri, oameni retrasi in afara lumii. Ambele categorii sufera, caci au ales doar o jumatate de cale, si orice jumatate tanjeste dupa cealalta. Nu poti fi sanatos, perfect, fericit, decat in totalitate. Jumatatea este nefericita, pentru ca cealalta jumatate o saboteaza, doreste sa se razbune. Ea nu poate fi distrusa, caci este propria ta jumatate! Este o parte esentiala din tine. Nu este ceva accidental, la care poti renunta.

Ar fi ca un munte care se decide sa renunte la vaile din jurul sau. In realitate, fara vai un munte nu poate exista. Ele fac parte integranta din fiinta muntelui. Vaile si muntele sunt complementare. Daca muntele ar incerca sa renunte la vai, nu ar mai exista nici el. Daca o vale ar incerca sa renunte la munte, ar disparea. Tot ce pot face muntele si valea este sa pretinda ca exista singure, ca cealalta parte nu exista. Poti ascunde valea, o poti arunca in profunzimile subconstientului tau, dar ea va continua sa existe, caci nu poate fi distrusa. Insasi natura ei este existentiala. In realitate, muntele/valea este o singura unitate. La fel sunt iubirea/meditatia, relatia/solitudinea. Muntele solitudinii nu se poate inalta decat deasupra vaii relatiei.

Nu te poti bucura de solitudine decat daca te-ai bucurat de relatie. Relatia este cea care creeaza necesitatea solitudinii. Este ca un ritm interior. Atunci cand ai o relatie foarte profunda cu cineva, in interiorul tau apare dorinta de a ramane singur. Te simti epuizat, obosit, consumat. Este o oboseala placuta, fericita, dar orice pasiune conduce la oboseala.”