Structurile definitivate in secolul XIX - fie economice, fie sociale - au fost atat de puternice, incat nici politicile anilor 1920, nici revolutia industriala din anii 1960-1970 si nici ultimii 26 de ani nu au reusit sa le schimbe in substanta lor. La 10 ani de la aderarea la Uniunea europeana, Romania continua sa fie o societate polarizata extrem, care, in pofida unei "cresteri economice" zgomotos clamate, nu reuseste sa atinga un nivel superior de "dezvoltare economica".

Asemenea Vechiului regat de la 1914, societatea este fracturata in doua lumi complet diferite, care par sa nu se intalneasca vreodata, si probabil ca nici nu se intalnesc. Cel putin jumatate din populatia tarii traieste in continuare intr-o economie autarhica, iar cealalta jumatate se regaseste intr-o alta economie, dar o economie extrem de dependenta de piata externa.

 

Chiar daca este evident astazi ca dependenta poate produce si crestere economica, asistam la un real paradox al unei economii periferice: pe de o parte, Romania este pe cale sa devina o putere europeana in sfera IT-ului sau chiar a unui sector de cercetare stiintifica, daca avem in vedere celebrul laser de la Magurele si, pe de alta parte, continua sa se mentina in topul negru al saraciei, al abandonului scolar si analfabetismului, al serviciilor medicale precare, astfel incat s-ar parea ca totul s-a schimbat de la 1900 si, in esenta, mai nimic.

 

Sa incercam, dincolo de ideologii sau populisme proeuropene, sa proiectam alte directii de evolutie economica - compatibile, de altfel, cu mediul Uniunii din care facem parte -, pentru a revigora piata interna, pentru a introduce in circuit o forta de munca prost sau complet neutilizata in spatiul rural ar fi o concluzie la care conduce, indirect, textul acestei lucrari. Altfel, riscam sa ramanem blocati decenii in sir in aceleasi structuri, care nu pot sa reduca decalajele existente, iar labirintul va ramane in continuare aparent fara iesire.