Autoarea bestsellerurilor: O iubeam si Impreuna.
 
La douazeci si patru de ani, Mathilde si-a abandonat studiile de master pentru o slujba insipida si comoda, locuieste cu chirie intr-un apartament impreuna cu doua fete serioase si plictisitoare, se impiedica in relatii sentimentale pasagere si isi ineaca nefericirea in bautura. Totusi, din ziua nefasta cind pierde plicul cu cei 10.000 de euro destinati renovarii locuintei, viata ei isi schimba cursul, rezervindu-i un sir de surprize, poate o iubire neasteptata. La douazeci si sase de ani, Yann trebuie sa se multumeasca cu o slujba abrutizanta, se simte cumplit de singur si deprimat si in fiecare seara, cind traverseaza podul peste Sena, cocheteaza cu gindul de-a se arunca in apele ei tulburi. Dar invitatia la cina a unui vecin de bloc, in semn de recunostinta pentru ca l-a ajutat sa care un vechi dulap de colectie, si caldura cu care este intimpinat in sinul acestei familii fermecatoare il imping sa renunte la toate si sa porneasca in cautarea unei vieti mai bune, care sa aiba sens. Romanul Annei Gavalda reuneste povestile a doi tineri inteligenti, amuzanti, atragatori, sarmanti si sufletisti care tin in miini cheia succesului, insa nu prea stiu sa descuie poarta spre o viata implinita.
 
"Ma numesc Mathilde Salmon. Am douazeci si patru de ani. Oficial sint inca studenta, invat istoria artei (frumoasa inventie), dar in viata reala lucrez pentru cumnatul meu. Cel bogat, cel frumos, cel cool. Cel care-si scarpina intruna virful nasului si nu poarta niciodata cravata. Conduce o mare agentie de creatie digitala care se ocupa de design, branding si dezvoltare web (traduc: daca ai niste prafuri si vrei sa le vinzi pe net, el o sa-ti faca un magazin online dragut si un parcurs cu sageti pina la pagina de plata) si m-a corupt anul trecut. El avea nevoie de mercenari, eu – de bani de buzunar... ”
 
Anna Gavalda compune in cea mai recenta carte a sa o oda pentru doi protagonisti cam rataciti. Ea are un fel unic de a descrie cotidianul, de a ne dezvalui ca ne putem desprinde de pamint daca ne dorim fierbinte sa ne creasca aripi. - Lire


Fragment din romanul "O viata mai buna" de Anna Gavalda:

“Se faceau deja trei saptamani de cand il cauta intruna, sculandu-se in zori, desi continua sa lucreze, ducandu-se la culcare odata cu gainile, abia ciugulind cate ceva si adormind plina de dezamagire. Era... epuizant.
Mathilde suspina.
La ce se asteptase?
Si ce gluma proasta ii mai servea Cupidon de data asta?
Ei, Buci Durdulii de colo de sus?
Ce mai era si porcaria aia?
Toate locurile in care crezuse sau care o inspirasera, toate sfaturile, toate recomandarile, toate semnalele de fum trimise de la o usa de serviciu la alta, toate acele „Baftar sau „Zici ca aveau niste cercuri pe lama? Asta e o chestie japoneza... dac-as fi in locul tau, as incepe cu japonezii", da, toate pistele sigure si falsele sperante, toate descrierile zgarcite si intrebarile absurde („Ma scuzati, domnule... caut un chef... nu stiu cum il cheama, dar e cam... aaa... rotunjor... chestia asta va spune ceva?”), toti ochii holbati, toate clatinarile din bonete dezolate, toate bratele desfacute, toate impingerile in corzi politicoase sau trimiterile la plimbare, toata viata asta pe dos, toate trezirile in zori si toate deceptiile continue, toate astea, toate, erau in zadar.
Mathilde sovaia.
Atunci unde naiba se ascundea? Lucra intr-adevar in cartierul ala? Era bucatar amator? Sau muncea la vreo cantina sau vreun bufet de intreprindere? Sau era un mitoman periculos cu o intreaga colectie de cutite? Sau un visator dragut care-si pierduse sirul gandurilor?
Si de ce n-o mai sunase niciodata? Fiindca era dezamagit? Jignit? Suparat? Amnezic?
Fiindca nu stia sa citeasca?
Fiindca nu era pe gustul lui sau o credea inca incurcata cu poetul ei ratat?
Mathilde se indoia.
Si-apoi... exista macar? Existase vreodata?
Poate ca nascocise totul. Poate ca scrisoarea nu mai era in plic de ani de zile. Poate ca cineva o citise cu mult inainte. Poate ca...
Poate ca cuvintele o inselasera din nou...”