O istorie culturala. Automutilarea. Psyche on the Skin

Mica istorie culturala a tatuajului

Evolutia surprinzatoare a acestei practici de automutilare de-a lungul timpului si de-a latul culturilor a facut din tatuare unul dintre cele mai paradoxale fenomene.

 

Practica tatuarii

La "British Museum" sunt expuse doua mumii vechi de 5000 de ani ce provin din Luxor - un barbat si o femeie. Barbatul are tatuata pe umar o oaie, iar femeia - in "S" stilizat. Probabil ca astazi, acest cuplu ar trece complet neobservat intr-un bar din Manhattan sau intr-o cafenea din Bucuresti. S-a presupus, de altfel, ca, daca peste doua sute de ani, cineva va cauta o imagine a omului de astazi, cu siguranta aceasta ar fi tatuata. Odata cu aceasta profetie s-a mai facut o presupunere: acest fenomen de masa ar avea o puternica legatura cu individualismul societatii occidentale. Pe de alta parte, "bijuteriile" acestea cutanate si colorate, purtate deopotriva de prim-ministrul Canadei si de David Beckham sunt promovate si vandute ca orice obiect care are rolul de a accentua iluzia singularitatii. Care este rolul tatuajului in largul peisaj al automutilarii si al manipularii celuilalt? Veti afla citind aceasta carte.

 

"Castrati"

In 1705 se nastea in apropiere de Napoli unul dintre cei mai mari cantareti de opera ai lumiii - Carlo Broschi, alias Farinelli. Vocea sa pura, extrem de puternica, aptitudinea de a-si modula intonatiile glasului si expresivitatea sa muzicala se datoreaza castrarii la care a fost supus cand era un baietel de zece ani. In epoca, ablatiunea aceasta nu constituia catusi de putin subiect de pudibonderie, iar familiile din care proveneau castratii secolelor XVII si XVIII aveau obiceiul sa solicite tot felul de stipendii sau sa ceara ca viitorul maestru sa se ocupe in intregime de starea materiala a fiului lor. Farinelli a fost precedat si urmat de numerosi alti "castrati", pana cand, in 1902, Papa Leon al XIII-lea a incercat sa puna capat acestei practici, interzicand eunucilor sa cante in "Capela Sixtina".