Pe cararea din porumbiste, Saveta alearga ca o smintita spre iaz. Tarana scartaie dureros sub leopaitul picioarelor ei desculte. In buruieni, licuricii sclipesc ca niste punctulite verzi, ca niste ochi vrajmasi, infuriati... Si raul mugeste infricosator in bezna noptii. Un vant rece, umed, invaltoreste luciul otelos. Zbarciturile argintite se leagana, se incurca si se sparg. O mogaldeata ciudata se zvarcoleste in apa cateva clipe, facand-o sa bolboceasca. Valurile nemiloase o inhata repede si o arunca pe iaz la vale, in mijlocul vartejului spumos si alb ca laptele strecurat. Vartejurile o leagana, o apasa la fund, apoi iar o scot, o zvarl la mal si o acopera cu nisip marunt ca panza zabranicului. Luna zambeste ca un om nepasator si se ascunde la spatele unui nour negru ca jalea... (Liviu Rebreanu – Ofilire)