Mitul sfasiat este, pentru Vasile Lovinescu, expresia unei sciziuni a modernitatii. E locul in care grija de sine (epimeleia heautou) dispare si face loc celebrei cunoasteri de sine (gnothi seauton). Cu alte cuvinte, face posibila retragerea socratismului, lasandu-ne cu dezideratul, aproape cartezian, de a ne folosi de propria ratiune pentru a ne carmui viata. Nu mai conteaza ca esti imoral sau ca pretul platit pentru adevar nu e unul de transformare a sinelui: modernul poate, doar in numele ratiunii sale, si fara aderente morale, sa inceapa drumul spinos al cunoasterii de sine. Pentru el, nu mai conteaza asceza, ci finalitatea epistemica. Nu mai conteaza un adevar care odata aflat, ilumineaza subiectul, ci numai un adevar de care toti suntem capabili, daca si numai daca alegem o metoda de indrumare a gandirii noastre. Aceasta dezascetizare a modernitatii e singura criza care conteaza pentru Lovinescu. Iar implicatiile ei sunt multiple. Aparent, solutia lovinesciana e recuperarea rolului spiritualitatii in cunoastere printr-o forma de religiozitate care nu exclude capacitatea unui proiect epistemic implinit.