Mircea cel Mare si luptele sale cu turcii

Mircea cel Mare si luptele sale cu turcii - Neagu Djuvara, Radu Olteanu
Rasfoieste

Mircea cel Mare si luptele sale cu turcii

Ati aflat deja de la scoala despre Mircea cel Batran, domn al Tarii Romanesti (adica al Munteniei), care a domnit intre 1386 si 1418, ducand lupte grele cu turcii. Apoi, probabil ati citit sau poate chiar ati invatat pe dinafara, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bataliei de la Rovine: inainte de infruntare, sultanul il sfideaza pe Mircea cu aceste cuvinte: „Si, purtat de biruinta, sa ma-mpiedic de-un mosneag?“ Iata ca si genialul Eminescu s-a inselat asupra intelesului epitetului „cel Batran", caci pe vremea lui, la noi, cercetarile istorice erau abia la inceput! In realitate, la Rovine, Mircea era foarte tanar. „Cel Batran“ i s-a zis in veacurile urmatoare, cand au ajuns in scaunul Tarii Romanesti si alti domnitori purtand (sau luand la inscaunare) acest nume. Atunci cand se pomenea de primul voevod Mircea, de marele Mircea, i se spunea „cel Batran“, adica „cel Vechi“, cel din vechime. Asta inseamna „cel Batran“. Sa stiti, de asemenea, ca datorita infaptuirilor si a nobletei caracterului sau i s-a mai zis si „cel Mare": Mircea cel Mare. Veti judeca si voi, din povestirea care urmeaza, daca e vrednic sa i se spuna astfel.

Ilustratii de Radu Oltean
Citeste mai mult

-5%

PRP: 47.00 Lei

!

Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.

44.65Lei

44.65Lei

47.00 Lei

Primesti 44 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

Indisponibil

Descrierea produsului

Ati aflat deja de la scoala despre Mircea cel Batran, domn al Tarii Romanesti (adica al Munteniei), care a domnit intre 1386 si 1418, ducand lupte grele cu turcii. Apoi, probabil ati citit sau poate chiar ati invatat pe dinafara, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bataliei de la Rovine: inainte de infruntare, sultanul il sfideaza pe Mircea cu aceste cuvinte: „Si, purtat de biruinta, sa ma-mpiedic de-un mosneag?“ Iata ca si genialul Eminescu s-a inselat asupra intelesului epitetului „cel Batran", caci pe vremea lui, la noi, cercetarile istorice erau abia la inceput! In realitate, la Rovine, Mircea era foarte tanar. „Cel Batran“ i s-a zis in veacurile urmatoare, cand au ajuns in scaunul Tarii Romanesti si alti domnitori purtand (sau luand la inscaunare) acest nume. Atunci cand se pomenea de primul voevod Mircea, de marele Mircea, i se spunea „cel Batran“, adica „cel Vechi“, cel din vechime. Asta inseamna „cel Batran“. Sa stiti, de asemenea, ca datorita infaptuirilor si a nobletei caracterului sau i s-a mai zis si „cel Mare": Mircea cel Mare. Veti judeca si voi, din povestirea care urmeaza, daca e vrednic sa i se spuna astfel.

Ilustratii de Radu Oltean
Citeste mai mult

De pe acelasi raft

De acelasi autor

Rating general al produsului

5 stele
3
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

parvuta andreea 12/02/2021 12:00
green icon awesome check Achizitie verificata
Este o carte foarte bună! Chiar merita citita
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Ioana Trif 17/03/2020 17:38
Personaje extraordinare ale istoriei noastre, un domnitor de o importanță majoră, Mircea cel Bătrân, prezentat pe înțelesul copilului dar și a omului care vrea să înțeleagă mai multe despre istoria și despre trecutul nostru. O carte extrem de frumoasă, îngrijită, plină de ilustrații interesante. Am citit cartea cu mare atenție, cu sufletul la gură și cu dorința de a afla tot mai multe.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
green icon awesome check Achizitie verificata
O carte utila parintilor in startul educatiei copiilor lor. Istoria lui Mircea cel Batran pe intelesul copiilor. Recomand si celelalte doua titluri ale lui Neagu Djuvara din aceeasi colectie. Cea despre Vlad Tepes si cea despre cum s-a format poporul roman.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

3 din 3 de rezultate

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one