Se cade preotului sa fie sfint si cu sufletul, si cu trupul. Sa fie  stilp de foc care sa lumineze Biserica, adica norodul lui Dumnezeu, si  sa fie mai curat decit razele soarelui, ca sa nu‑l lase pustiu Duhul cel  Sfint. Preotia se face pe pamint, insa are rinduiala cetelor ceresti.  Pentru ca nu om, nici inger, nici alta putere zidita poate sa o faca, ci  singur Preasfintul Duh savirseste Liturghia aceasta si preotul face  slujba ingerilor. Pentru aceasta se cade ca si cel preotit sa puna in  mintea lui, cind face Liturghie, ca sta cu ingerii in Cer inaintea lui  Dumnezeu; deci se cade sa fie curat ca si ingerii. Oare nu stiti ca nici  un suflet omenesc n‑ar putea sa rabde vreodata focul acela al Jertfei,  daca n‑ar fi mult ajutorul lui Dumnezeu? Caci, de va cunoaste cineva in  ce chip poate sa se apropie de acea fericita si prea‑curata fiinta omul  ce este inca invelit cu trup si cu singe, atunci va vedea bine cu cita  cinste i‑a invrednicit pe preoti darul Duhului Sfint. Pentru ca si  sfintii si purtatorii de Dumnezeu parinti s‑au cucerit preotiei – ca  unei inalte, si ceresti si dumnezeiesti [vrednicii] – si ca de nevoie se  cade si se cuvine numai sfintilor sa o aiba. Deci, pentru aceasta,  preotul care nu e sfint sa fuga de Liturghie, ca sa nu arda si trupeste,  si sufleteste! Atita este mai inalta preotia decit imparatia cita  osebire este intre suflet si trup. (Sfintul Maxim Marturisitorul)