Casele de copii au fost una dintre cele mai mari orori ale regimului comunist din Romania. Intunericul, lipsurile, umilintele, abuzurile, abandonarea oricaror sperante sint incercari de netrecut pentru adulti, insa in cazul copiilor intrec orice imaginatie. Nicolae Avram reuseste sa depaseasca simpla descriere a acestor atrocitati si, violent, personal, il face pe cititor sa simta in profunzime ce au simtit cei carora li s-a furat atit de brutal inocenta in orfelinate. Incarcata de un lirism negru, Mame spune povestea socanta a unui suflet chinuit (si a citor altora).

„Mame este de fapt un poem enorm si halucinant, mai exact, abnorm – in sensul ca incalca absolut toate normele imaginabile. Nu doar pe cele ale pudibonderiei lingvistice, ci mai ales pe cele tinute drept etice atit in colectivitatea parcului uman, cit si in intimitate. E greu de gasit vreun tabu pe care imaginatia inspaimintatoare a lui Nicolae Avram sa nu-l transgreseze in aceasta relatare a experientelor infernale ale orfelinilor aproape mitici, despre care se spunea ca sint antrenati pentru a deveni soldatii personali cei mai devotati si cei mai fanatici ai lui Nicolae Ceausescu.” (Radu Vancu)

„Unul dintre cele mai puternice si mai de efect texte pe care le-am parcurs in ultima vreme. Mame este un text disperat, scris cu sufletul la gura. O carte extraordinara, cu multe deschideri, cu multe oferte de interpretare. Este si o carte despre comunism, cu posibile iesiri catre parabolic. Pedagogul ca imagine a micului dictator – iata un personaj care se tine minte. E un poem in proza despre oroare. Dar si despre salvare. Una dintre cartile speciale, atipice, curajoase (e nevoie de un mare curaj estetic pentru a risca o asemenea formula).” (Bogdan Cretu)

Fragment:

“Trecem desculti prin vadul mic. Dante calca pe o piatra lunecoasa. Cade in apa si-si uda chistocul. il prinde cu virful limbii si- soarbe ca pe o macaroana. Putinul tutun care i-a mai ramas il rumega intre masele. Dupa cotul riului dam peste o bul-boana. Facem tabara si ne pregatim sa pescuim. Desfasuram ata neagra de cusut de pe mosor. Dante taie pentru amindoi bete lungi de alun. Legam firul de virful batului. La capatul firului punem un pic de plumb, pe care-l fixam cu din-tii. in loc de ace de pescuit folosim ace cu gama-lie. Aruncam firele in apa. Pestele musca Lui Dante i se rupe firul. De ciuda, isi rupe batul de genunchi. Eu sint mai norocos. Prind boiste una dupa alta. Boiste aurii din prea frumoasele balti ale inimii. Dante desface brisca. Despica burta pestilor, scoate matele. Pitulele curatate le Intindem pe pietrele incinse in bataia soarelui. Nu apuca sa se zvinte. Mincam pestii cruzi. Cu ceapa salbatica. si patrunjel verde.
Ne e sete. Apa riului e calda. Ne balacim si ne bronzam. Orele trec cu repeziciune. Ne stringem catrafusele si dam sa ne caram.
Deodata auzim un glas puternic:
Ia veniti voi la taticu', nenisorule!
Amutim. Picioarele refuza sa ni se mai miste. Nervii ne-au paralizat. il vad pe Dante tremurind din tot corpul. Ma cuprinde ame,teala. Pe malul celalalt al riului, chiar in fata noastra, ca o santinela de piatra, pedagogul Szanto. Cu picioarele departate si cu miinile in sold. Drept ca o lumI-nare. Linga el, Slabanogul cu Rana Urita in Cap, impreuna cu gasca.
Miscati-va hoitul, repede, ca vin la voi si va dau borsul! striga Slabanogul.
si, ca sa se faca inteles, ia o piatra de jos si o arunca dupa noi. Proiectilul ma nimereste drept in melita. Ma doboara. Scuip singe amestecat cu dinti. Ma gindesc sa fug. Sa intru in pamint. intr-o gaura neagra. Fara de intoarcere. Dante imi ghi-ceste gindurile.
S-o tulim! Repede, ca vin dupa noi!
N-are rost. Ne prind diseara la dormitor si ne omoara. Mai bine murim acum.
intr-o clipita, pedagogul Szanto si boatcarii sint Ianga noi. Nervosi. Zburliti ca niste diavoli tasma-nieni. Pedagogul Szanto se asaza pe un bolovan din albia riului. Bolovanul pare un ou gigantic. O creatura uriasa face un ou urias. Pedagogul Szanto tace. Scoate pachetul de tigari „Carpati". si-l bate de genunchi. Scapara un bat de chibrit de peretele aspru al stincii. Flacara chibritului pilpiie peste chipul lui plin de bube, brazdat de cicatrici isi aprinde tigara. Trage cu nesat. Rotocoale uriase de fum se Inalta spre cer. Mai trage un fum, apoi asteapta sa inceapa spectacolul.
De obicei, lupta se da noaptea in dormitor. Dupa terminarea programului, Slabanogul cu Rana Urita in Cap alege doi baieti. Doi prieteni. Sau frati. Baietii se infrunta in mijlocul dormitorului.”