O literatura nu este facuta doar din rupturi si a respira un aer contemporan nu este una cu epigonismul. Desigur regasim in Lunga calatorie a prizonierului relatia beckettiana dintre calau si victima, uzandu-se pana trece de la infruntare la complicitate. Dar aceasta relatie e oare numai beckettiana si istoria contemporana nu a fost nefericit de darnica in exemple?

In orice caz, originala nu este nici situatia, nici deteriorarea acestei relatii. Dar alegandu-si semnele din simbolistica crestina si printre arhetipuri anterioare crestinismului, Sorin Titel proiecteaza o situatie contemporana in propria ei preistorie. Si nu ne indeamna la o descifrare: Fecioara Maria, Caron etc... Dimpotriva, dozand cu rigoare, autorul ne interzice orice popas de clarificare. Suntem condamnati sa umblam alaturi de acesti trei oameni - un prizonier si cei doi paznici ai sai - mai intai - dupa un fel de stea nesigura - Regii Magi, de ce nu? - apoi dupa amintirea ei, in sfarsit dupa uitarea ei. Fraza ia intr-atata ritmul mersului incat, la limita, punctuatia ar trebui sa dispara pe lungi pasagii, punctul nemaiintervenind decat in rarele clipe in care cei trei se opresc pentru ca sa inceapa sadicul joc dintre paznici si prizonier…
 

Daca aceasta descifrare odata sugerata ne este imediat rapita de autor, cealalta care ar tinde la asemuiri prea contemporane si prea precise ispiteste mai staruitor. Dar e prea evidenta ca sa ne mai oprim la ea. - Monica Lovinescu