Cand ma uit in urma, ma minunez. Luna aceasta (august) am implinit 15 ani de existenta ca revista in peisajul tulburat, ostil si aservit al presei din Romania.

 

Lumea Credintei este o realitate media fara putinta de a fi ignorata si asta neavand parte de absolut nimic din cele lumesti, care stau in spatele trusturilor de presa: bani, oameni influenti, interese oculte, companii puternice etc. Pur si simplu suntem tot noi, acea mana de ziaristi entuziasti care nu renunta la vis. Caci vis se cheama a te gandi ca iti iese un proiect de asemenea anvergura, pornind doar cu un aparat foto minuscul, cu un calculator vechi si cu 500 de dolari in buzunar – bani pentru a plati actele de infiintare a editurii si primele deplasari. Asta a fost tot, dar a mai fost si investitia initiala a unui prieten alaturi de care am publicat primele trei numere numite Credinta Ilustrata. Cu acele trei numere ne‑am facut simtita prezenta la chioscurile de presa, a fost bobarnacul initial care a rupt inertia. Iar sediul (o camera mare) pus la dispozitie prin bunavointa unui alt prieten a definitivat peisajul de inceput…

 

Desigur, am avut oameni care ne‑au stat alaturi inca de la primul numar: cititori, preoti, stareti, dar si cativa ierarhi, care au inteles natura demersului nostru. Insa tot nu pot sa ma dezic de ideea adanc inradacinata in minte ca Dumnezeu este Cel care a ingaduit ca lucrarea noastra media sa existe. Si asta in pofida a numeroase crize (din afara, cele mai multe), a catorva greseli de management si a unor decizii eronate… Daca lecturezi manualele de management, constati ca o asemenea intreprindere in parametrii sai de functionare nu ar fi avut (si nici acum nu are!) sanse de reusita. Si atunci?!

 

Paranteza: m‑am dus cu proiectul revistei la cel mai iscusit manager cultural pe care il stiam – este vorba despre regretatul Valentin Nicolau –, care a ras cand i‑am spus ce vreau sa fac. „Nici o sansa de reusita. Zero”, m‑a „incurajat” cel care era pe atunci director si proprietar al Editurii Nemira si avea sa fie, cat de curand, Presedinte Director General al TVR. Am plecat cu coada intre picioare, insa parca tot mai determinat de un glas launtric, insistent, care imi spunea ca proiectul se poate realiza.

 

Dar cifrele vorbesc cel mai bine: aproape trei milioane de exemplare puse in circulatie, zeci de carti editate, inca alte cateva reviste cu viata mai lunga sau mai scurta (Lumea Monahilor, Atlasul lumii crestine, Lumea Credintei pentru copii, Leacuri & Retete Manastiresti, Case Regale, Sfintii Ortodoxiei, Remedios y recetas de convento – varianta pentru publicul spaniol), un site cu aproximativ 30.000 de cititori (unici) pe luna, o pagina de Facebook cu 15.000 de urmaritori, o alta pagina de Facebook (cea a revistei de leacuri) cu 10.000 de cititori, zeci de lansari de carte si conferinte sustinute in tara si diaspora. Tot in jurul revistei am incercat sa cream AZEC , prima asociatie a ziaristilor si editorilor crestini, care nu a avut sanse mari de existenta, insa de a carei absoluta necesitate si acum sunt convins.

 

In revistele noastre au scris zeci de ziaristi (profesionisti sau care s‑au profesionalizat la noi in redactie), iar lor li s‑au alaturat cititori cu bun condei, preoti si monahi, copii talentati sau adolescenti arzand de dorinta de a comunica idei; totodata, am avut parte de oameni talentati la paginare, la coperti, la prelucrarea fotografiilor, dar am si avut parte de munca neobosita, pe parte administrativa, a Ioanei – sotia mea, care descurca toate incurcaturile pe care le producem noi, barbatii, din dorinta/ispita de a face mai mult, din graba sau din neatentie.

 

Acestea fiind spuse, pentru a nu crede ca am scris acest text doar spre lauda de sine, pot afirma neclintit ca – sufleteste vorbind – Lumea Credintei m‑a intarit in drumul pe calea lui Hristos, ca de la cititorii acestei reviste am primit cel mai important sprijin atunci cand ne‑a fost foarte greu cu Maria si ca acest mini‑trust media este, de fapt, o unealta misionara care aduce oameni la credinta sau le intareste convingerile. De aceea exista, de aceea suntem in viata ca editura in cei mai grei ani ai presei scrise, de aceea am redactat marturia din acest text.

 

Viu este Dumnezeu!

 

Razvan BUCUROIU