Ce este viata pentru fiecare si pentru toti, ce sens are ea, cum se constituie rostul in cuprinsul unei comunitati, ce conflicte surmontabile sau insurmontabile apar, cum traiesc fiintele umane dilemele morale in situatii existentiale deschise sau inchise? Intr-un cuvant, si teoriile etice, si literatura au in comun un concept: cel de unitate a unei vieti de om. Etica si, in genere, marile doctrine morale ale umanitatii, ajung obligatoriu si explicit la acest concept, indiferent daca este vorba de iudaism, socratism, de budism, de confucianism, de crestinism sau de islamism. Toate stabilesc un tip moral ideal, toate il vad intr-un „om intreg", intr-o fiinta care are unitate de sens in propria sa viata, unitate data de congruenta dintre gandire si fapte, dintre norme, principii, imperative si actele simple de viata. Literatura ajunge si ea, nu direct si nu imperativ, la conceptul de unitate a unei vieti de om. La limita, diferenta dintre perspectiva etica si cea literara poate fi surprinsa in acest fel: unitatea unei vieti de om apare in cuprinsul teoriilor etice indisolubil legata de conceptul de unitate morala a vietii, in timp ce in naratiunea literara nu apare in chip obligatoriu ca unitatea unei vieti de om sa fie una exemplar morala, intotdeauna si pretutindeni. Morala pretinsa de etica nu poate fi tot una cu morala literaturii. - Vasile Morar, Etica si Literatura. Valorile morale si unitatea unei vieti