uvpmobilecartipasti18apr24
  • Librarie online

Franz Kafka

Franz Kafka s-a nascut pe data de 3 iulie 1883 la Praga, intr-o familie de evrei. Limba lui materna, in care a si scris mai tarziu, a fost germana. Kafka a invatat de-a lungul vietii ceha, franceza, italiana si ebraica. Dupa absolvirea liceului german a studiat dreptul si si-a luat doctoratul, devenind avocat, dar preocuparile sale sunt, inainte de toate, literare. In 1909, Kafka a debutat cu o colectie de opt schite (Contemplare), publicate in revista literara Hyperion din Munchen. Personalitatea lui Kafka, cristalizata in primii ani ai maturitatii, frapeaza prin natura ei dihotomică, chiar paradoxala. Pe de o parte, scriitorul este perceput de apropiatii sai ca un tip altruist, inteligent, cu simtul umorului, retinut la vorba, dar bun comunicator si recitator, plin de farmec. De cealalta parte, scrisorile, jurnalul si operele lui Kafka dezvaluie o fobie incapacitanta si angoasanta fata de oameni, o teama constanta ca acestia l-ar putea respinge pentru ceea ce el considera uratenia sa fizica si spirituala. Dintre principalele sale lucrari amintim aici: Verdictul, Un medic de tara, Marele zid chinezesc, Scrisoare catre tata etc. Descrierea unei lupte ramane pana astazi una din cele mai enigmatice opere kafkiene. Farnz Kafka se stinge din viata pe 3 iunie 1924, la 40 de ani, din cauza problemelor grave de sanatate.
Citeste mai mult
Editura Girasol a luat fiinta in Romania in anul 2008, fiind o sucursala a editurii spaniole Susaeta, cu o importanta traditie internationala in editarea cartilor destinate copiilor. Editura ofera publicului carti de colorat si jocuri logice, povesti clasice si moderne, carti educative, atlase geografice, enciclopedii cu animale, carti cu jocuri si volume de colectie, toate realizate in conditii grafice deosebite. Cartile se adreseaza copiilor cu varsta cuprinsa intre 1 si 12 ani si se deosebesc printr-o mare varietate de forme, de la carti cu pagini cartonate, carti cu abtibilduri si cu puzzle,cu coperte pufoase la carti de baie, carti cu sunete si jocuri etc. Cartile Girasol incurajeaza implicarea activa a parintilor si a bunicilor atat in joc cat si in actul lecturii, stimuland dezvoltarea intelectuala a copiilor chiar din primii ani de viata.
Citeste mai mult

Librarie online

1 - 3 din 3 de titluri

Te-ar mai putea interesa

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one