”Kruso” este primul roman al lui Lutz Seiler, unul dintre poetii cei mai de seama ai Germaniei si o figura literara extrem de respectata. In anul 1989, tanarul Ed, student la literatura, incearca sa fuga de incredibila tragedie a mortii iubitei sale intr-un accident. Ed isi paraseste vechea viata din Germania de Est si decide sa ajunga pe insula Hiddensee din Marea Baltica. Ed calatoreste din oras in oras, cautand de lucru ca sezonier, dar si un adapost temporar. In cele din urma ajunge la Klausner, cel mai popular restaurant de pe insula, si devine spalator de vase. Aici Ed se ataseaza de Kruso, liderul neoficial al muncitorilor sezonieri. In curand se dovedeste ca acesta, un personaj charismatic, dar extrem de enigmatic, are de fapt misiunea de a-i ajuta pe fugarii care sosesc pe insula in incercarea de a ajunge in Vest si totodata rolul ideologic de a-i uni pe toti in demersul de a descoperi libertatea perfecta. Fara nicio tragere de inima, Ed ajunge, se implica in ritualurile de dragoste libera practicate de muncitori, castigand acceptarea si afectiunea lui Kruso. Pe masura ce autoritatile sunt mai aproape sa puna mana pe Kruso, relatia de prietenie dintre cei doi incepe sa se altereze, iar viata pe insula se schimba irevocabil.

     Fragment din romanul "Kruso, libertatea perfecta" de Lutz Seiler:

    “Experienta il invatase pe Ed ca n-avea sa scape prea usor de dorinta pe care i-o starnise C., insa apoi disparuse dintr-odata. Naufragiatii isi sopteau numele in intuneric si, doar cateva secunde mai tarziu, el nu si le mai putea aminti. Nici macar daca vorbisera vreodata. Deseori adormea, un somn asemanator lesinului, si nici macar nu mai trebuia sa se intrebe cum va putea suporta in intuneric apropierea unui trup sau a altuia. Secretul era sa dormi, pur si simplu.
    Cu acele zile de somn, Ed deveni altul. Incepuse sa aiba o incredere deplina in repartitiile lui Kruso, in timp ce tovarasii lui abia daca mai apucau sa-l vada. Mai mult, i se intari acel gand razlet care ii venise, pentru intaia oara, odata cu naufragiata pe nume Grit, cum ca toti cei selectati, care dormeau ilegal, erau, in fapt, trimisi ai lui Kruso, loctiitorii lui - si, astfel, el avea posibilitatea sa-i fie aproape. Putea auzi gandurile lui Kruso, chiar si melodia cuvintelor lui. Instiintari care i se strecurau in camera sub forma unor naufragiati, putin inainte de miezul noptii, sau utopii devenite naufragiati, visa Ed; le puteai mirosi, le puteai asculta vocile, puteai (acum, cand lacomia lui obraznica tacea, in sfarsit) sa inveti de la ele, dupa de se intindeau langa el sau direct pe jos, sau asteptau o buna bucata de vreme la usa, fiind aproape de nerecunoscut in intuneric - atat de diferite sunt temperamentele, isi zise Ed. O stia deja, era edificat. Cu toate acestea, musafirii lui i se pareau acum altfel, schimbati inainte de toate, fara semnele esuarii sau ale blazarii.
    Atunci cand amuteau, el ii invita, in soapta, sa vorbea mai departe, sa ii spuna intreaga poveste despre marea libertate a lui Kruso. Majoritatea intelegeau dorinta lui Ed. Era asemenea unui copil care voia sa i se spuna povesti (istoria eroului preferat) inainte de a adormi, povesti pe care dorea sa le auda continuu."