Kierkegaard si filosofia existentiala. Vocea celui care striga in pustie

Lev Sestov (Lev Isaakovici Schwarzmann), filosof existentialist si ganditor religios, s-a nascut pe 12 februarie 1866 la Kiev. Revolutia bolsevica il determina sa emigreze la Paris in anul 1921 unde va locui pana la moartea sa, la 19 noiembrie 1938. Activitatea de scriitor s-a materializat intr-o serie de lucrari publicate in tara si in exil: Binele in invatatura contelui Tolstoi si a lui Fr. Nietzsche (1889); Dostoievski si Nietzsche (1903); Apoteoza lipsei de temeiuri (1905); Inceputuri si sfarsituri (1908); Marile ajunuri (1910); Potestas clavium (1923); Revelatiile mortii (1923); Noaptea din gradina Ghetsimani (1923; Pe cantarul lui Iov (1929); Kierkegaard si filosofia existentiala (1936); Athena si Ierusalimul (1938). Pe langa aceste studii importante si alte numeroase articole, Sestov se remarca prin cursurile tinute la Sorbona si prin conferintele din centrele universitare germane.

 

Kierkegaard il paraseste pe Hegel deoarece in sistemul lui filosofic nu a descoperit nici un loc pentru problemele sale personale, un sistem in care se proclama ca realitatea este rationala si, anume, ca ea este asa cum trebuie sa fie si ca, nicidecum, ea nu trebuie sa fie altfel. Or, a-l parasi pe Hegel presupune sa devii misolog, urator de ratiune, primejdie asupra careia ne-a atras atentia inca in antichitate elevul lui Socrate: Platon. Lectia grecilor este sa iubim ratiunea si necesitatea, din imbinarea carora este alcatuit acest univers. Ratiunea ne invata ca nici oamenii, nici Zeii nu se pot lupta cu necesitatea. Ea este suprema si orice confruntare cu ea pare o nebunie. Kierkegaard nu face altceva decat sa se arunce in aceasta batalie, lasandu-se in bratele Absurdului. Insa drumul spre Absurd este barat de aliata Necesitatii, etica. Dupa Sestov, filosoful danez nu numai ca repudiaza ratiunea, ci este nevoit sa suspende si etica, asa cum a procedat si Iov. - Ivan Ivlampie