Se intampla deseori in viata noastra sa vedem pacatul prin doua lentile total diferite. Inainte de a-l savarsi il vedem prin lentila nesimtirii, astfel incat consideram pacatul ceva absolut firesc. Insa dupa savarsirea lui, il vedem pe acesta prin lentila deznadejdii, care-l mareste si ne conduce la convingerea ca nu-i posibil sa primim iertare de la Dumnezeu. Astfel, deznadajduim pentru mantuirea noastra. Insa Hristos ne descopera o cale sigura prin care putem primi iertarea pacatelor noastre, oricat de mari ar fi ele: Sa-i iertam din toata inima si sa-i iubim pe cei care ne-au nedreptatit in vreun fel.

 

Iubirea este culmea virtutilor. Aceasta L-a adus pe Dumnezeu pe pamant si tot aceasta L-a inaltat pe Cruce. Chiar Hristos ne spune: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti… Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv. Asadar iubirea noastra este adevarata doar atunci cand imita iubirea lui Dumnezeu si se ofera tuturor, fara deosebire. Nu-i posibil sa spunem ca avem iubire si sa nu-i iubim pe toti, adica si pe cei care ne nedreptatesc sau uneltesc impotriva noastra, pe vrajmasii nostri. Tocmai in acest punct se va vedea daca avem iubire adevarata.