In ochii lui, sfera senzoriala este o inchisoare sufocanta.

Vederea, auzul, pipaitul sufera enorme restrictii.

Creierul fizic este o camaruta intunecoasa care ii da ocazia sa recapituleze si sa reinvete.

Cunostintele dobandite si obiceiurile inradacinate de-a lungul secolelor zac in el sub forma unor intuitii si tendinte.

Forte neexplorate si resurse infinite dorm in el asteptand parghia vointei pentru a se manifesta si pentru a se indrepta catre supraconstiinta.

In templul miraculos al carnii, in care celulele sunt caramizi vii ce servesc la constructia formei, sufletul nostru este inchis provizoriu intr-o uitare temporara, dar nu absoluta, caci el este detinatorul unui vast patrimoniu de experiente. El este torturat de dorinta nedefinita de a se intoarce la spiritualitatea superioara, in timp ce rataceste prin lumea cea opaca in dizarmonii bizare si repetate.

Totusi, in interiorul acestei „retele" a simturilor fiziologice, spiritului i se ofera oportunitati glorioase de a lucra pentru depasirea de sine.