Intr-un pasaj final admirabil, A.D.Xenopol surprinde magistral modul in care puterile europene vroiau si nu vroiau unirea celor doua principate - unire care trebuia sa fie in interesul lor si cat mai putin sau deloc in interesul nostru: "Aceasta conventie este o lucrare foarte stranie, o suprema a combinatiei diplomatice, care totdeauna a cautat sa domine prin idei, adeseori prin cuvinte, interesele reale si puternice ale vietii. Ea este un amestec hibrid si nefiresc de unire si despartire, in care cauta sa se impace interesele deosebite ale puterilor, pe capul poporului roman. Necontenit i se arata unirea, dar i se pun stavile pentru ca ea sa nu se realizeze. Se apropie unda de buzele lui; dar cand vrea sa beie, ea se indeparteaza." ... "toate aceste imboldiri catre o viata comuna trebuiau sa fie oprite prin zidul de despartire politic si administrativ ridicat intre ele; domnia si reprezentarea nationala erau deosebite." Dar - afirma se vede zambind autorul - "ce curand erau sa fie lasate la o parte atare juraminte si, apucand taurul norocului de coarne, era sa ne faurim noi insine soarta refuzata de areopagul european. - I. Oprisan