Cartea lui Alex Andronic este o carte‑manifest. O carte care subliniaza cu rosu nevoia sa de a demonstra cat este de capabil, de diferit, de puternic sau de iesit din comun. O carte care are la baza neincrederea in propria persoana, dar care palpeaza profesionist echilibrul ce vine odata cu acceptarea de sine si iesirea din zona de demonstrativitate. Atunci cand nu putem obtine acest echilibru, incercam sa performam, sa ne impunem sau sa ne angajam in comportamente cu risc. Concluzia insa e ca aceste practici ascund rani profunde, pe care nu oricine doreste sau este capabil sa le confrunte. Alex Andronic a luptat cu demoni reali, gasind calea cea mai potrivita, prin scrierea acestei dense epistole catre sine, spre detasarea de stramtoarea sufleteasca in care ajunsese, spre distingerea nevoilor sale autentice, spre alegeri lipsite de orice constrangere. In consecinta, nimic din tumultul trairilor lui Alex Andronic, expuse frust si fara vreo pavaza, nu constituie doar o expunere nejustificata. - Eugenia Crainic, scriitoare
 

Aceasta nu este o carte. E un cintec. Notele lui sint cuvintele, iar intervalele sint intrecuvintele. Alex Andronic se-arunca din galopul inimii in leaganul ramas singur in gradina, in plina furtuna, se izbeste cu el de ploaie si de grindina, sta-n biciul vintoasei si-n suierul ei cel mare, primeste noaptea, cheama dimineata, ride apoi tot soarele si saruta lemnul zvintat. Si funia. O cauta pe toata, pe toata o gaseste. De ea s-anina viata, ca sa tina bine. Si-n toata clipa asta mare, Alex cinta din sufletul stravechi al lumii, cel pentru care n-avem izvoare, ne-avem pe noi, numai pe noi, in ieriul si-n aziul nostru, rugind miinele sa fie bun. Sa ne fie noua miine, iara noi miinelui sa-i fim. - Ana Barton, scriitoare
 

Cartea Intoarce-ma la mine poate fi privita ca un bildungsroman. Trairile autorului sint redate sub forma unor confesiuni cu valoare de introspectie, care sondeaza cele mai tenebroase unghere ale sufletului. In functie de fluxul memoriei afective si de incursiunile in trecut, cititorul e prins intr-un carusel al emotiilor pozitive si negative ale personajului principal. Drumul (re)gasirii este de fapt o auto combustie, o ardere totala, din care eroul iese renascut si reintregit. In compozitia romanului, vivisectia experientelor traumatice si asumarea vulnerabilitatii sunt completate de pasaje lirice, dar si de savuroase scene de umor de situatie. Romanul pune in lumina importanta relatiilor de atasament, nevoia de iubire, intelegere si empatie - conditii esentiale ale umanismului. - Candice Dragota, psiholog