Romanul de debut al lui Dinu Gutu se misca intre doua lumi – harnicii scriitori de proiecte ONG-iste si ultrasii. In ambele zone, Gutu face treaba buna – diseca umanitatea forfotitoare a suporterilor dinamovisti, cu adversitatile, combinatiile si petrecerile pe care le fac cind sint in deplasari, si da la iveala strategiile cinice din industria atit de profitabila a oamenilor frumosi din ONG-uri: avem dimensiune roma in proiect? Cum sa nu! Sint incluse femeile? Nu se pune problema. Avem dimensiune LGBT? Aveeem. Realismul e pop, fara bovarisme dostoievskiene, dar cu atit mai eficient. Daca in descrierea burgheziei civice se simte o oarecare ostentatie demonstrativa, in survolul «ultimilor oameni» din galerii Gutu se lasa furat de poveste si da masura talentului de scriitor – personajele au culoare, sint conturate in tuse concise, iar umorul e irezistibil. Sint pasaje la care am ris in hohote. - Adrian Schiop

Iata povestea «noilor rebeli fara cauza». Plictisiti si cinici, cautind confuz ultima sursa de motivare nu pentru a trai, ci pentru a supravietui intr-o lume tot mai vlaguita si lipsita de sens. «Rebeliunea» care le mai da sens este de fapt un refugiu in lucrurile marunte de zi cu zi. Singura poveste mare care le-a mai ramas, singura insula unde mai exista viata, este galeria de fotbal. Un fotbal care traieste si el din amintirea vremurilor de glorie. Volumul este o fresca succinta a unei societati si a unei generatii in deriva care cauta sa se salveze, cauta un loc de refugiu si sens. Oare cum o va face? - Vasile Ernu