Fragment din romanul "In cel mai intunecat colt" de Elizabeth Haynes:

"Atacul de panica m-a lovit chiar in dimineata asta, dupa ora 4. Am incercat sa dorm, dar desigur ca nu am fost in stare. Stateam intinsa in pat, gandindu-ma la tot si in acelasi timp incercand sa nu ma gandesc. M-am pus in pericol iesind in oras. Apartamentul se simtea invadat, la fel ca mine, desi mi se intamplase afara pe strada. Ii simteam prezenta peste tot. Un singur lucru m-ar fi facut sa ma simt mai bine, asa ca m-am ridicat si am inceput verificarea.
Prima verificare nu mi-a calmat panica si mi-am dat seama ca ma simteam in continuare contaminata de el, asa ca mi-am dat jos toate hainele si le-am aruncat intr-un sac de gunoi de culoare neagra. Am imprastiat tot continutul gentii pe dulapul din bucatarie si apoi am indesat si geanta in cos. Am scos sacul de gunoi pe palier.
M-am bagat in dus si am inceput sa-mi frec capul pana la picioare incercand sa arunc senzatia de Robin de pe mine. Pielea era inrosita cand am terminat. M-am spalat pe dinti pana mi-au sangerat gingiile, am facut gargara cu apa de gura si m-am imbracat intr-o pereche curata de pantaloni de jogging si un tricou.
Dupa asta, am verificat din nou apartamentul. Nu era bine. O jumatate de ora mai tarziu, in timp ce stateam pe marginea toaletei, verificand prostia aia de geam din baie care nici macar nu se deschide, mi-am dat seama ca ma simteam patata in continuare. Erau lacrimile, curgandu-mi pe obraz, murdarindu-mi pielea fierbinte.
M-am dezbracat inca o data. Hainele pe care le luasem curate din dulap... le-am bagat si pe acestea in cosul cu rufe.
Inapoi in dus. Timp de treizeci de minute am stat acolo, lasand apa sa curga pe pielea mea, desi ma intepa de la cat frecasem inainte, incercand sa ma conving ca sunt curata.
Nu mai e nimic, mi-am zis. El e plecat, nu e nicio urma de el. El nu e aici.
Inca intinata, mi-am luat peria de unghii si sapunul antibacterian si am inceput sa frec. De data asta, cand am terminat, apa care se scurgea era rozalie. Mi-a adus aminte de ceva vag, dureros, ca o rana din trecut.
Am stat pe marginea cazii, infasurata intr-un alt prosop curat, foarte obosita ca sa mai incep inca o data, dar stiind ca va trebui.
Cand in sfarsit am terminat totul, din nou, in continuare invehta in prosop, am pus o bluza curata si o pereche de dresuri din dulap. Era rau. Eram blocata. Imboldul de a incepe din nou, de a o face bine, doar inca o data, ca sa fiu sigura, ca sa fiu absolut sigura ca apartamentul e securizat, era foarte puternic.
Mi-era frig, aveam frisoane si senzatia hainelor pe pielea mea era iritanta, ma zgariau ; deloc linistitoare.
Am facut singurul lucru pe care puteam sa-l fac: m-am dus la usa si am inceput din nou.
La 4 si jumatate, eram atat de obosita, incat fizic nu mai eram in stare de nimic."