« Evenimentul zilei » a fost un titlu cu scurta circulatie si mic ecou la Bucuresti in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea – alte variante ale « Evenimentului », cu aplecare politica sau literara, au mai aparut la Iasi putin inainte de 1900, dar si cativa ani dupa. Evenimentul zilei postcomunist, ziarul in viata si azi, se iveste in 1992, avandu-i ca fondatori pe Mihai Carciog, Cornel Nistorescu si Ion Cristoiu. Cunoaste succesul, inclusiv cu tiraje record, de peste 700 000 de exemplare, dar si cu pocinoage de continut, modificari de actionariat si vanzare catre grupuri straine de presa, de unde cateva mari schimbari de comandament, orientare, profil, redactie, format. In 1997, director al publicatiei devine Cornel Nistorescu, iar pana in 2003, anul cedarii titlului catre trustul Ringier, aceasta semnatura se va regasi aproape zi de zi in capul editorialului, un fel de sunet de gong la care ia aminte majoritatea cititorilor.
Cele trei volume aparute acum cuprind anii 1997-2000, adica suprapunerea « momentului »  politic al guvernarii Constantinescu pe primii patru ani in haina de editorialist EvZ ai lui Cornel Nistorescu – o perioada resimtita de cei mai multi ca marcata de framantari si fierberi fara mari solutii, o bolboroseala « in cazanul tranzitiei »  catre un orizont fara chip definit.
Spre deosebire de textele cu aparitie saptamanala din Expres (1990-1995), reunite – tot la Editura Compania, in 2013 – in volumul « Romani, vi se pregateste ceva ! », care marcau, de regula, radiografia unor teme fierbinti si varfuri de curba in perceptia publica, editorialele zilnice semnate de Nistorescu isi propun sa tina pasul indeaproape deopotriva cu evolutiile politice si cu ecoul lor in randul populatiei. Obligatiile de cotidian impun viteza, precizie, risc si o directete informationala care dau adesea relatarilor si reportajelor un aspect de tur de forta, modeland si un alt stil gazetaresc, mai apropiat de o nota redactionala, un text de atitudine si analiza decat de articolul de directie.
Tocmai din aceasta pricina, asemenea editoriale contribuie util la reconstituirea concreta a climatului acelor ani si a personajelor care i-au dat culoare. E vorba de imensa asteptare pentru fructificarea schimbarii dorite prin alegerile de la sfarsitul lui 1996 : intrarea in normalitate odata cu victoria pluralismului efectiv, indepartarea decisiva de comunism, revenirea la matca europeana, apropierea si participarea la NATO, reforma si privatizarea pastorite de anuntatele mii de specialisti care trebuiau sa schimbe fata tarii. Or, textele zilnice inregistreaza multele zigzaguri stranse si descendente ale increderii si entuziasmului popular pe masura ce se inmultesc neintelegerile administrative si conflictele politicianiste, se degradeaza mediul economic si se compromit cauzele cardinale care au adus fosta opozitie la putere. Citim despre spectacolul orgoliilor la lucru in sanul partidelor, despre zile de tensiune pe motive futile in Coalitie si polemici grotesti in Parlament, despre marile afaceri si circulatia interlopilor pe planeta, despre ezitarile si intarzierile in crearea de programe eficiente pentru domeniile si zonele tarii aflate in suferinta cronica – slabiciuni care duc la schimbare de guverne si remanieri, frictiuni cu sindicatele si dezavuarea de catre societatea civila a intregului spectru politic.
Se detaseaza, pe fondul marcat de favoarea publica si de setea de regasire a respectabilitatii pe plan international, figura lui Emil Constantinescu si mitul suveran al institutiei prezidentiale, care satisface acumularea multdorita de optimism, festivitate si simbol, fara a aduce insa consecintele necesare in plan practic. Pe ansamblu, evolutia contradictorie si dezamagitoare a institutiilor, ca si aceea a inaltilor demnitari dezvaluie tare, complicitati, lacune si incapacitati evidente, ce explica – pana astazi intr-o oarecare masura – lentoarea si insuccesul de durata al tranzitiei romanesti.
Sastisiti de balbaieli si sforarii politice, disperati de saracirea care se simtea in toate sectoarele vietii, cumparatorii de ziare, care se numarau inca in sute de mii, desi mai putine, continuau totusi sa citeasca editorialul cotidian din « bulina rosie » (marca grafica a publicatiei). De ce ? Ipoteze : asteptau « o bomba » ; isi formalizau, in fine, propria judecata ; cautau o confirmare a propriilor perceptii sau, dimpotriva, sperau ca se insala in pesimismul lor ; stiau ca « nea Cornel », pana longeviva si argasita, are sursele lui de informatii si din lectura asta isi puteau completa binisor tabloul propriu ; mizau pe critica (mereu meritata) a puterii si cautau un pretext pentru a se racori, pe modelul « arde-l, ma ! » ; mai aflau cate ceva despre lucruri de neatins din spatiul in care locuiau sau munceau ; cautau (confratii si analistii) un puls popular pentru a-l contra sau a-l mima sau a-l discredita etc.
Mai toti insa stiau ca nu fac o lectura silnica. Dimpotriva. Se lasau pe spate, in fotoliu sau pe banca, si se dedau unei « operatiuni » care continea invariabil o doza de placere. De ce ? Pentru ca Nistorescu scria foarte bine, se tinea departe de grosolanii, avea o varietate stilistica si lexicala de filolog impatimit, care contrasta agreabil cu scrasnelile ingineresti de AKM, cu fabricatiile diluate in birouri de presa si cu lozincile propagandei crude, facea uz de umor acrisor si de ironie pana la caricatura, putea fi vehement fara violenta, folosea termeni proprii, si nu aproximatii, fie ca era vorba de fotbal sau de contabilitate, nu se ferea de exprimarea emotiei, dar nu ramanea niciodata doar la atata lucru, si, mai ales, dorind in chip explicit modernizarea, nu uita ca ea are un pret si ca nu e niciodata traita la fel de vanzator si de cumparator.
Norocul cititorilor la zi de atunci ai lui Nistorescu trece, iata, ca o stafeta, la istoricii si curiosii care vor scana aceste editoriale pentru fapte si atitudini ale actualitatii din 1997-2000. In loc sa se incrunte cautand o data anume din an sau un nume in indice, gata iritati la intalnirea obligatorie cu « arhivele », se vor lasa pe spate, in fotoliu sau pe banca, si vor multumi Cerului pentru claritatea sursei, dar si pentru clipele de destindere literara…

                                     
Cornel Nistorescu (n. 1948 in satul Turmas din comuna Martinesti, judetul Hunedoara) a urmat scoala primara la Martinesti si cursurile gimnaziale la Simeria. Absolvent apoi al unei scoli profesionale de la Cugir si al Liceului « Aurel Vlaicu » din Orastie, si-a luat in 1974 diploma de filolog (romana-italiana) la Universitatea « Babes-Bolyai » din Cluj-Napoca.
Intre 1974 si 1990 a fost ziarist la Viata studenteasca, Amfiteatru, Scinteia tineretuluisi Flacara. Fondator, in 1990, si director al revistei Expres, a condus si compania cu acelasi nume, care a editat, de asemenea, cotidianul Evenimentul Zilei si revistaExpres Magazin. Ca director al Evenimentului Zilei, a semnat zilnic editorialul ziarului in perioada 1997-2003. Dupa 2004 a colaborat cu editoriale si articole la Foaia Transilvana (Cluj-Napoca) si Editie speciala (Craiova).
A fondat Radio Total si a fost unul dintre initiatorii si actionarii postului de radio Europa FM. Compania de publicitate Expresiv, pe care a infiintat-o, a devenit apoi Hager Romania si, ulterior, TBWA Bucuresti.
Inainte de 1989 a publicat trei carti de proza documentara si reportaj : Intamplari in linistea unei fotografii (Editura Junimea, Iasi, 1978), Paradisul provizoriu (Editura Albatros, Bucuresti, 1982), Proprietarul de iluzii (Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1988). Aceste volume au fost reunite sub titlul Reporter la sfarsitul lumii (1978-1988). Nonfictiuni (Editura Compania, Bucuresti, 2013), aparut odata cu volumul de scrieri jurnalistice « Romani, vi se pregateste ceva ! ». Epistole politice, reportaje, interviuri, editoriale din Expres (1990-1995) (Editura Compania, Bucuresti, 2013).