Celebra culegere didactica, Gradus ad Parnassum op. 44, este cea mai importanta lucrare pentru pian a lui Clementi. Fiecare dintre studiile din prezentul album abordeaza diferite problematici tehnice, fiind menite sa dezvolte agilitatea, forta si rezistenta interpretului.
Alaturi de studiile lui Chopin, cele ale lui Clementi desavarsesc tehnica interpretului.
Clementi a furnizat cheia pentru descuierea intregii literaturi pianistice de la Bach la Beethoven, in timp ce Studiile lui Chopin pregatesc drumul de la Beethoven la Listz, in ale carui compozitii virtuozitatea se avanta pe culmi ametitoare.

Lucrarea prezinta 29 de studii pentru pian solo.


Muzio Clementi s-a născut la Roma In. 1752, a fost compozitor, pianist şi fabricant de piane.
Fiu al unui reputat bijutier pasionat de muzică, Clementi şi-a făcut studiile în oraşul său natal, fiind ulterior luat în grijă de un mecena englez, Peter Beckford. Spre sfârşitul anului 1766, acesta l-a dus la proprietatea lui din Dorset, unde tânărul Clementi a continuat să se formeze timp de şapte ani. La Londra, unde s-a instalat în 1773-1774, Clementi a dat recitaluri şi a dirijat orchestra de muzică italiană de la King's Theatre, cucerindu-şi renumele mai ales după publicarea celor şase sonate op. 2 (1779).
În 1780, a plecat în primul dintre numeroasele lui turnee prin Europa: Paris, Strasbourg, Miinchen, Viena (unde, la sfârşitul anului 1781, împăratul Iosif al II-lea îl pune să intre într-o competiţie pianistică cu Mozart, care l-a judecat drept „un mecanic, fără pic de sensibilitate sau de gust"), Zurich, Lyon şi Roma. Revenind la Londra la sfârşitul anului 1783, Clementi pleacă din nou către Lyon şi Berna în 1784, apoi se stabileşte în capitala britanică din 1785 până în 1802, consacrându-se atât compoziţiei şi dirijatului de orchestră, cât şi carierei de pianist (pe care o va părăsi brusc şi, aparent, fără motiv) şi de profesor. În 1798, din asocierea lui cu Longman şi Broderip, care tocmai dăduseră faliment, a luat naştere firma „Longman, Clementi & Co.". În acest context, până la retragerea sa din 1830, s-a dedicat editării, vânzării şi mai ales fabricării manuale a pianelor.
În 1802, Clementi a plecat împreună cu elevul său preferat, John Field, într-un lung turneu care, până în 1810, l-a dus în marile centre urbane ale Europei, ca Paris, Viena, Sankt-Petersburg, Dresda, Praga, Ziirich, Leipzig, Berlin, In Italia, turneul încheindu-se la Viena, unde a încheiat avantajoase contracte de editare cu Beethoven. După acest an Impărţindu-şi timpul între compoziţie, fabrica de piane şi dirijat, Clementi a participat la Infiinţarea Societăţii Filarmonice din Londra. Muzio Clementi a murit în 1832, la Evesham, în Anglia, fiind înmormântat la Westminster Abbey.
A debutat ca interpret de clavecin, iar primele sonate le-a scris pentru acest instrument, cariera lui de interpret fiind luată ca model de nenumăraţi pianişti virtuozi de la începutul secolului al XIX-lea. Componistic, deşi nu s-a consacrat în exclusivitate muzicii pentru instrumentele cu claviatură, Clementi este creatorul stilului pianistic modern, atât pe plan tehnic (octave şi terţe paralele), cât şi pe planul sonorităţilor, toate acestea având să-i inspire pe elevii şi succesorii lui, în frunte cu Beethoven (care punea sonatele lui Clementi mai presus decât pe cele ale lui Mozart). Multe alte simfonii au fost compuse şi interpretate în anii 1790 şi în preajma anilor 1820, dar nu au fost niciodată editate şi au rămas în dezordine. Patru simfonii, una dintre ele având ca citat God Save the King, au fost reconstituite în anii 1970 de Piedro Spada.