Aceste pagini tipărite conțin câteva elemente — puține ca număr și importanță — care sunt mai mult sau mai puțin adevărate, dar „îmbălsămate” într-o imaginație de editor de Playboy (care, de altfel, nu lasă prea mult loc imaginației) și presărate cu erori ridicole.

Singura carte cu adevărat biografică despre Rona este cea scrisă chiar de ea, în care explică exact prin ce a trecut: „Eu sunt eu și cred în Dumnezeu”.

Cel care a „scris” această fantasmagorie (de altfel „experimentat” prin scrierea cărții „Marea carte a vrăjilor, descântecelor și blestemelor”) nici măcar nu cred că a întâlnit-o vreodată pe sora mea — cu atât mai puțin să o cunoască într-atât încât ea să-i fi împărtășit lucruri personale din viața ei. Rona era o persoană foarte rezervată!

Singurul motiv pentru care și-a scris autobiografia sub forma unor dialoguri cu prietena ei, Andreea, a fost acela de a ajuta alte tinere să nu treacă prin situațiile dificile care au afectat-o pe ea. Atât.