Foarte multi oameni sunt victime ale dorintelor parintilor lor. Cu cat s-au realizat mai putin nazuintele legate de viata ale parintilor, cu atat sunt mai mari nazuintele lor legate de copil. Cu cat situatia financiara a parintilor este mai modesta, cu atat ei sunt mai nelinistiti si in legatura cu ei si cu copilul si se tem ca el sa nu ajunga intr-un anturaj periculos. O cat de mica initiativa venita din partea copilului poate fi perceputa de parinti ca un cosmar, ca o tragedie. In speranta ca printr-un comportament frumos le va mai domoli suferintele parintilor si le va usura viata, copilul este capabil, temandu-se in permanenta pentru ei, sa-si sacrifice viata. Cine nu vrea sa se sacrifice, se salveaza prin fuga. Salvandu-ne prin fuga de parintii nostri, nu ne salvam si de propriile noastre stresuri. Stresurile ne insotesc pretutindeni si ne provoaca acelasi tip de relatii si cu oamenii straini.
Jenandu-se de trecutul sau si ascunzand-l, omul nici nu-si da seama cat de mult se incurca in hatisul de nazuinte si sperante creat de prieteni, colegi si de societate.