Massimo Cacciari s-a nascut la Venetia in anul1944. Este unul dintre cei mai importanti filosofi italieni contemporani. Dintre cartile sale cele mai cunoscute amintim: Krisis aparuta la Editura Feltrinelli, Milano, 1976, Dallo Steinhof, 1980, Icoana Legii, 1985, Ingerul necesar, 1986 si o noua editie mai ampla in 1992, Despre inceput, 1990 si Geofilosofia Europei, 1994, aparuta la Editura Adelphi, Zeit ohne Kronos, Ritter, Klagenfurt; Dran. Meridiens de la decision dans la pensee contemporaine, L'eclat, Combas, 1992. A fost de doua ori primar al Venetiei. Din aceasta cauza i se mai spune si „filosoful doge”.
Fragment din lucrarea lui Massimo Caciari, Geofilosofia Europei

"Duelul
Jaffier este foarte departe de a oferi o imagine a Dar, nicio imagine a pacii nu este de conceput pe scena polis-ului. Numai in clipa in care plecam, putem sa intelegem lumina; dar parasim cetatea atunci cand suntem impinsi spre moarte. De aceasta asceza ar fi straini eroii? Razboiul eroului ar ignora sfasietoarele dialectici ale compasiunii si iubirii, ale purificarii si pietatii, ale necesarului si dreptului, in care Simone Weil isi intretese discursul asupra razboiului si pacii? În jurul acestei roti interogative se plaseaza nu numai unul dintre eseurile sale cele mai deosebite, Iliada, poemul fortei75, ci, am putea spune, intreaga sa conceptie, inspirata de clasicitatea greaca.
Iliada, publicata incepand din decembrie 1940 si pana in ianuarie 1941, a fost opera sa din iarna precedenta, dez-voltata aproape in paralel cu Venetia salva (Venetia salvata). Forta traduce aici un singur termen grecesc: bia. Numele-radacina, ne-mijlocit, violenta care loveste in momentul in care apare, suieratul unei sageti care se aude intotdeauna prea tarziu. Forta anihileaza umanul, face omul sa devina lucru, „Il transforma in cadavru". Nu este vorba numai de acel „foarte crud tip de ucidere" care, in opinia lui Vico, face Iliada sublima, violenta nu se exercita in principal in faptul urat al uciderii, ci mai mult in aservire, in transformarea viului in lucru. Atunci „spectacolul" devine insuportabil: in momentul in care o fiinta vie, care continua sa apara ca fiind asa, fara sa fie parasita de psyche" (de suflul omni-penetrant al fibrelor trupului, care este in joc in mache, in androktastai, masacrarea oamenilor) zace neaparata, dezbracata, cu fata la pamant, in cel mai izbitor contrast cu insusi numele sau: cel care are privirea Indreptata in sus, anthropos. "