Chirita inchiriase un Opel Insignia gri perlat de la aeroport. Era cea mai scumpa masina din lista, vreo saizeci si cinci de euro pe zi, dar cine se uita la bani? Credea sincer ca asta e singurul mod in care poti sa te intorci cu demnitate in tara. Daca l-ar fi intrebat ci-neva de ce si-a ales masina, urma sa spuna ca e exact ca aceea pe care o are acasa si nu vrea sa compromita confortul femeii lui.

Mergea doar cu patruzeci de kilometri peste limita si simtea cum ii transpira buza de sus. Ii forfotea stomacul de la cafea, mancare nu a putut deloc sa bage in gura. A tras pe dreapta la prima benzinarie si l-a golit complet, apoi si-a luat o Cola ca-i scazuse energia. Lidia isi rodea cuminte pielitele, de unghii nu s-ar fi atins nici moarta. Le facuse la salon cu patruzeci de euro, ca odata faci cunostinta cu mama soacra cumnatii.

Zeci de kilometri distanta, Neluta era singura in masina si cauta Trinitas. Ii vuiau in cap ca vantul intr-o casa parasita o gramada de ganduri pacatoase, care o faceau sa-i fie rusine de ea, de nemultumirea ei de femeie simpla de la tara: degeaba s-a maritat, degeaba a facut trei copii, daca la inmormantarea lui taica-su tot singura e. Stia ca cineva tot o s-o-ntrebe unde e Victor, ce treaba a avut de nu e cu ea, sa o consoleze, sa le zica o vorba buna, sa-i mai vada pe-aia micii ai Ilincai, sa mangaie cateii si pisicile, sa vada rasadurile, sa manance coliva ca sa se intalneasca cu mortul pe lumea ailalta.