Ura nu este nici pe departe un subiect placut. Este un fenomen destul de tulburator, a carui analiza nu promite autorului relaxarea nici inainte, nici dupa lansarea cartii. Am analizat ura ca pe ceva ce umbla tot timpul deghizat, pentru ca ura nu se reveleaza niciodata – dimpotriva, tinde sa se camufleze in critica, obiectivitate intelectuala, judecata libera de valori, neutralitate, patriotism sau preocupare civica. Nici o ideologie moderna, fie ea conservatoare, liberala sau socialista, nu a scapat atingerii ei. Ura nu poate fi redusa la psihologie si psihiatrie, din moment ce poate fi gazduita de ideologii politice, teorii filozofice, literatura sau practici pedagogice.

In lucrarea mea, ura este analizata in patru manifestari: ca versiune moderna a goanei dupa umbre, vanatorii de vrajitoare si demonologiei (teoriile conspiratiei); ca mecanism al translatarii propriei alienari si crize de identitate intr-o teorie militanta care promite claritate, certitudine si o optica sociala aproape in alb si negru, lasand astfel deoparte complexitatea deranjanta a modernitatii (nationalismul transpus si transferat din eseurile lui George Orwell); ca metafizica a schimbarii si transformarii lumii (in favoarea restaurarii trecutului sau in special a viitorului revolutionar – ultima lectura fiind bazata pe marxism, ca fenomen sui generis al modernitatii); si ca metafizica a puritatii de tip sange-si-pamant a originii noastre, care neaga violent orice soi de aspect complex si multidimentional al identitatii si culturii (exemplificata prin provocarea filozofica ridicata de Oswald Spengler).