Aceasta carte recupereaza din catagrafiile, condicile ecleziastice, actele cancelariilor domnesti si actele de procedura ale tribunalelor din prima jumatate a secolului al XIX-lea istoria dureroasa si discreta a femeilor muntene. De neam ales, taranci sau femei pripasite la oras, romancele se confrunta cu normele create si impuse de barbati. In fata autoritatilor laice si bisericesti, cand se despart de sotii cu care traiesc rau, cand se lasa rapite de iubitii pe care familiile lor nu-i accepta, cand sunt judecate pentru infanticid, pentru adulter, pentru furtisaguri marunte, pentru vrajitorie sau pentru prostitutie, trebuie sa se arate umile. Pacatele pe care le savarsesc reprezinta nu doar nelegiuiri sau rataciri omenesti, ci si o pata adusa onoarei barbatilor care le au sub obladuire: tati, frati, soti. De aceea, pedepsele pe care le primesc nu sunt din cale-afara de aspre, dar sunt infamante: insemnarea la nas sau plimbarea si bataia in public.

Aceste „deznadajduite muieri“ vor scapa de obligatia respectabilitatii doar odata cu aparitia legislatiei moderne, odata cu emanciparea profesionala sau facand pasul fara intoarcere in lumea prostitutiei. Dar pana atunci, de cele mai multe ori, in jalbele lor isi spun „ticaloasa de mine“, o expresie care cuprinde slabiciunea genului lor, neputinta si asumarea raului pe care barbatul il vede in ele.