Fara un sfant prin Paris si prin Londra
„Orwell isi observa personajele cu mare atentie si nu stilizeaza lumea pe care o descrie: cititorul vede astfel, neschimbat, tot ce vede si scriitorul.” (The New York Times Book Review)
„Un portret viu, plin de culoare al unei lumi iesite din comun.” (The Times Literary Supplement)
„Autentica, deloc exagerata, inteligent scrisa.” (The New Republic)
„O lectura extraordinara, o carte excelenta si o marturie de incontestabila valoare despre societatea moderna.” (London Evening Standard)
Traducere din limba engleza de Vali Florescu
Fragment din volumul "Fara un sfant prin Paris si prin Londra" de George Orwell:
“Viata asta a continuat cam doua saptamini, cu o usoara crestere a cantitatii de munca, odata cu sporirea numarului de clienti. As fi putut dormi cu o ora mai mult zilnic daca mi-as fi luat o camera in apropierea restaurantului, dar mi se parea imposibil sa gasesc timpul necesar ca sa-mi schimb locuinta - asa cum nu aveam timp sa ma tund, sa citesc un ziar, sau chiar sa ma dezbrac de tot. Dupa zece zile am reusit sa gasesc un sfert de ora liber si i-am scris prietenului meu B. din Londra, intrebindu-l daca crede ca mi-ar putea gasi o slujba de vreun fel - de orice fel, atita timp cit imi permitea sa dorm mai mult de cinci ore pe noapte. Pur si simplu, nu ma simteam in stare sa mai continui sa lucrez cite saptesprezece ore pe zi, desi exista multi oameni pentru care asta nu e deloc o problema. Cind te simti epuizat si te apuca mila de propria persoana, ajunge sa te gindesti la miile de oameni care lucreaza in felul asta in restaurantele din Paris, si care o sa continue s-o faca, nu doar citeva saptamini, ci ani la rind. La un bistrou de linga hotelul meu era o fata care a lucrat de la sapte dimineata pina la miezul noptii un an intreg, stind jos doar cind minca. Imi amintesc ca am invitat-o o data la dans, si a ris zicind ca de citeva luni de zile nu mai fusese mai departe de coltul strazii. Avea tuberculoza, si, cind am plecat eu din Paris, deja murise.
Dupa doar o saptamina, eram cu totii neurastenici de oboseala, in afara de Jules, care se eschiva intruna de la treaba. Certurile, initial intermitente, devenisera acum continue. Eram supusi, ore intregi, unei cascade de cicaleli inutile, ce se preschimba, la fiecare citeva minute, in torente de violenta verbala.
— Sa-mi dai cratita aia jos, idiotule! striga bucatareasa (nu era destul de inalta ca sa ajunga la rafturile pe care erau tinute cratitele).
— Da-ti-o singura jos, curva batrina ce esti, ii raspundeam.
Asemenea replici pareau sa izvorasca spontan din atmosfera bucatariei.
Ne certam pentru lucruri de o meschinarie greu de conceput. Cosul de gunoi, de pilda, era o sursa nesfirsita de certuri - daca ar trebui sa fie pus unde voiam eu, si anume in picioarele bucataresei, sau unde voia ea, adica intre mine si chiuveta.“
Descrierea produsului
„Orwell isi observa personajele cu mare atentie si nu stilizeaza lumea pe care o descrie: cititorul vede astfel, neschimbat, tot ce vede si scriitorul.” (The New York Times Book Review)
„Un portret viu, plin de culoare al unei lumi iesite din comun.” (The Times Literary Supplement)
„Autentica, deloc exagerata, inteligent scrisa.” (The New Republic)
„O lectura extraordinara, o carte excelenta si o marturie de incontestabila valoare despre societatea moderna.” (London Evening Standard)
Traducere din limba engleza de Vali Florescu
Fragment din volumul "Fara un sfant prin Paris si prin Londra" de George Orwell:
“Viata asta a continuat cam doua saptamini, cu o usoara crestere a cantitatii de munca, odata cu sporirea numarului de clienti. As fi putut dormi cu o ora mai mult zilnic daca mi-as fi luat o camera in apropierea restaurantului, dar mi se parea imposibil sa gasesc timpul necesar ca sa-mi schimb locuinta - asa cum nu aveam timp sa ma tund, sa citesc un ziar, sau chiar sa ma dezbrac de tot. Dupa zece zile am reusit sa gasesc un sfert de ora liber si i-am scris prietenului meu B. din Londra, intrebindu-l daca crede ca mi-ar putea gasi o slujba de vreun fel - de orice fel, atita timp cit imi permitea sa dorm mai mult de cinci ore pe noapte. Pur si simplu, nu ma simteam in stare sa mai continui sa lucrez cite saptesprezece ore pe zi, desi exista multi oameni pentru care asta nu e deloc o problema. Cind te simti epuizat si te apuca mila de propria persoana, ajunge sa te gindesti la miile de oameni care lucreaza in felul asta in restaurantele din Paris, si care o sa continue s-o faca, nu doar citeva saptamini, ci ani la rind. La un bistrou de linga hotelul meu era o fata care a lucrat de la sapte dimineata pina la miezul noptii un an intreg, stind jos doar cind minca. Imi amintesc ca am invitat-o o data la dans, si a ris zicind ca de citeva luni de zile nu mai fusese mai departe de coltul strazii. Avea tuberculoza, si, cind am plecat eu din Paris, deja murise.
Dupa doar o saptamina, eram cu totii neurastenici de oboseala, in afara de Jules, care se eschiva intruna de la treaba. Certurile, initial intermitente, devenisera acum continue. Eram supusi, ore intregi, unei cascade de cicaleli inutile, ce se preschimba, la fiecare citeva minute, in torente de violenta verbala.
— Sa-mi dai cratita aia jos, idiotule! striga bucatareasa (nu era destul de inalta ca sa ajunga la rafturile pe care erau tinute cratitele).
— Da-ti-o singura jos, curva batrina ce esti, ii raspundeam.
Asemenea replici pareau sa izvorasca spontan din atmosfera bucatariei.
Ne certam pentru lucruri de o meschinarie greu de conceput. Cosul de gunoi, de pilda, era o sursa nesfirsita de certuri - daca ar trebui sa fie pus unde voiam eu, si anume in picioarele bucataresei, sau unde voia ea, adica intre mine si chiuveta.“
Detaliile produsului