Prompt semnalata si elogios recenzata indata de la aparitie atat la Atena, cat si la Paris, cartea a ramas practic necunoscuta si nereceptata in Romania. Valul nedrept al uitarii s-a asternut in perioada comunista si peste acest moment de referinta din istoria teologiei ortodoxe romane contemporane.

    Restituirea ei integrala nu este insa doar un gest obligatoriu de dreptate recuperatoare si de pioasa recunostinta fata de luminoasa figura a autorului ei, preotul Olimp Caciula. Asa cum arata in prefata sa pr. prof. Ioan Ica sr, Olimp Caciula face parte din constelatia de mari teologi ai Romanei Mari ca reprezentant de seama al „interbelicului” teologic romanesc, iar lucrarea sa - exemplara pentru nivelul intelectual al „generatiei de aur” a teologiei ortodoxe romanesti din care facea parte - e o contributie romaneasca vizionara la reorientarea liturgic-euharistica a teologiei ortodoxe contemporane.

 

    “1. Jertfa prefigurativa a lui Melchisedec

    Faptul a avut loc cu doua mii de ani inainte de Hristos, si pe scurt este acesta: la intoarcerea lui Avram din campania sa impotriva lui Kedarlaomer si a regilor aliati cu el, si care prin atacurile lor repetate au facut foarte grea situatia fratelui sau, Loti, gasindu-se in valea Save, Melchisedec, regele Salemului, a adus paine si vin si l-a binecuvantat pe Avram si pe Dumnezeu Care i-a dat pe vrajmasi in mainile lui, iar Avram i-a dat lui Melchisedec zeciuiala din toate prazile lui (Fc 14, 20). Contrar obiceiului ei, Scriptura nu spune nimic despre provenienta acestui barbat, ci doar ca „era preot al Dumnezeului Celui Preainalt" (Fc 14, 18). Acest adaos intercalat mai mult ca sa ne atraga atentia importantei actului lui Melchisedec decat sa rezolve problema acestui paradoxal personaj, ne da dreptul sa presupunem ca aici nu e vorba de o simpla prietenie si de aducerea unei paini si vin lui Avram si slujitorilor lui spre hrana lor, intrucat Melchisedec nu i-a dus la Avram painile si vinul, ci aducandu-le l-a binecuvantat pe Avram, dar si pe Dumnezeu Care i-a dat in maini pe vrajmasii sai. Din toate acestea e limpede ca acest act al lui Melchisedec, legat fiintial de calitatea lui de preot al Dumnezeului Preainalt, a fost un act prin excelenta preotesc. Ca atare, ofranda lui Melchisedec alcatuita din paine si vin era poate singura victima sacra potrivita cultului Dumnezeului Preainalt, al carui preot era.

    Mai tarziu, distingand in personajul Melchisedec icoana lui Mesia-Arhiereu, atat Sfanta Scriptura, cat si traditia iudaica n-au mai facut nici o mentiune de jertfa lui. Astfel, prin adresarea cu care raspunde Dumnezeu lui Mesia-Arhiereu (Ps 109, 4) Vechiul Testament il numeste „preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec", iar Epistola catre Evrei compara prin expresii foarte reusite preotia levitica cu cea a Marelui Arhiereu Iisus Hristos, descriind insuficienta si nedesavarairea celei dintai si prezentand prerogativele, maretia si superioritatea celei de-a doua, aratand astfel pe Iisus drept cel care a ajuns Mare Arhiereu dupa randuiala lui Melchisedec in acord cu Psalmul 109, 4.”