Epopeea lui Ghilgames

Epopeea lui Ghilgames

Epopeea lui Ghilgames

Cel mai vechi epos al umanitatii, opera , este creatia unui genial poet babilonian necunoscut, care a trait probabil pe la inceputul celui de-al II-lea mileniu i.e.n. Conservarea lui s-a datorat intelepciunii unui rege asirian, Asurbanipal, care din dragoste si pretuire pentru tot ceea ce inseamna cunoastere, a dispus ca toate scrierile importante (poetice, religioase, stiintifice, politice etc.) din limbile asiriana si babiloneana sa fie aduse si depozitate in renumita sa biblioteca de la Ninive. Ulterior, invaziile popoarelor vecine au distrus memorabilul edificiu, iar arsita si ploaia au desavirsit, de-a lungul timpului, acest proces distructiv, facind sa se piarda o mare parte dintr-un inestimabil tezaur spiritual. Soarta a hotarit insa ca cea mai mistuitoare cautare a vietii fara de moarte din literatura lumii, Epopeea lui Ghilgames, sa scape de urgia omului si a vremii, spre a ne revela una din ipostazele nemuririi. Ivita in cadrul civilizatiei care a inflorit pe pamintul dintre Tigru si Eufrat, lucrarea si-a extras substanta, ca toate operele de acest fel, din numeroase poeme eroice sau escatologice de origine sumeriana, care au avut drept figura centrala pe Ghilgames sau al caror continut putea scoate in relief unele trasaturi de caracter sau fapte ale acestuia. Intr-o carte dedicata primelor manifestari ale spiritualitatii omenesti, S.N. Kramer mentioneaza existenta a sase poeme de acest fel. Importanta descoperirii acestora, de catre cercetatorii vestigiilor asirio-babiloniene, a fost covirsitoare pentru istoria literaturilor. In primul rind, prin studiul comparat al textelor, s-a putut dovedi, cu argumente de prim ordin, originalitatea epopeii babiloniene, iar, in al doilea rind, s-a ajuns la intelegerea exacta a modului in care s-au nascut marile creatii epice anonime ale lumii antice. Unsprezece tablite de caramizi arse, numerotate cu grija, dar rareori aflate intr-o stare buna, au pastrat, in scrijeliturile enigmaticului scris cuneiform, ispravile si suferintele.
Citește mai mult

21.00Lei

21.00Lei

Primești 21 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Comandă până la 10:00:

Estimare livrare joi, 27 noiembrie - luni, 1 decembrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Cel mai vechi epos al umanitatii, opera , este creatia unui genial poet babilonian necunoscut, care a trait probabil pe la inceputul celui de-al II-lea mileniu i.e.n. Conservarea lui s-a datorat intelepciunii unui rege asirian, Asurbanipal, care din dragoste si pretuire pentru tot ceea ce inseamna cunoastere, a dispus ca toate scrierile importante (poetice, religioase, stiintifice, politice etc.) din limbile asiriana si babiloneana sa fie aduse si depozitate in renumita sa biblioteca de la Ninive. Ulterior, invaziile popoarelor vecine au distrus memorabilul edificiu, iar arsita si ploaia au desavirsit, de-a lungul timpului, acest proces distructiv, facind sa se piarda o mare parte dintr-un inestimabil tezaur spiritual. Soarta a hotarit insa ca cea mai mistuitoare cautare a vietii fara de moarte din literatura lumii, Epopeea lui Ghilgames, sa scape de urgia omului si a vremii, spre a ne revela una din ipostazele nemuririi. Ivita in cadrul civilizatiei care a inflorit pe pamintul dintre Tigru si Eufrat, lucrarea si-a extras substanta, ca toate operele de acest fel, din numeroase poeme eroice sau escatologice de origine sumeriana, care au avut drept figura centrala pe Ghilgames sau al caror continut putea scoate in relief unele trasaturi de caracter sau fapte ale acestuia. Intr-o carte dedicata primelor manifestari ale spiritualitatii omenesti, S.N. Kramer mentioneaza existenta a sase poeme de acest fel. Importanta descoperirii acestora, de catre cercetatorii vestigiilor asirio-babiloniene, a fost covirsitoare pentru istoria literaturilor. In primul rind, prin studiul comparat al textelor, s-a putut dovedi, cu argumente de prim ordin, originalitatea epopeii babiloniene, iar, in al doilea rind, s-a ajuns la intelegerea exacta a modului in care s-au nascut marile creatii epice anonime ale lumii antice. Unsprezece tablite de caramizi arse, numerotate cu grija, dar rareori aflate intr-o stare buna, au pastrat, in scrijeliturile enigmaticului scris cuneiform, ispravile si suferintele.
Citește mai mult

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
3
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

alinapetruse 01/05/2024 17:51
green icon awesome check Achiziție verificată
Merită cincizeci de stele pentru valoarea istorică. Textul este în proză, cel în veruri se întinde pe mult mai multe pagini. Cartea conține și o introducere generoasă. Putem doar imagina cât s-a scris în antichitate și cât s-a distruns în timpul războaielor, cuceririlor. Moda distrugerilor, pe lângă cea a uzurii, a continuat și în inchiziție sau comunism. Oricum, acest rege al Uruk-ului a lăsat o impresionantă moștenire a gândirii, credințelor, țelurilor acelor vremuri.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
silviubuculei 07/08/2020 09:24
green icon awesome check Achiziție verificată
Povestea regelui sumerian al Urukului, o operă literară vestită a Orientului Antic care merită citită de pasionaţii de istorie.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Zamfir 14/07/2020 17:33
Poate cel mai vechi poem al umanității, EPOPEEA LUI GHILGAMEȘ ne prezintă faptele de vitejie ale celor doi eroi princpali, Ghilgameș, regele orașului sumerian Uruk, și Enkidu, cei doi fiind legați printr-un jurământ de prietenie. După moartea lui Enkidu, îndurerartul său prieten rămâne neconsolat. Ghilgameș realizează o lungă călătorie, nu lipsită de primejdii, pentru a încerca readucerea la viață a prietenulu său Enkidu și pentru a afla tainele "lumii de dincolo", prin asta apropiindu-ne de una din ideile centrale ale valorosului poem antic.
Arată mai mult
  • Like review icon 1
  • Add comments

3 din 3 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo

Salut! Te pot ajuta?

X