Sanse valorificate din plin in filmele numeroase care au urmat dupa Pustiul (1961). Fie ca e vorba de tema complicata a familiei ce va reapare tarziu, in Promisiuni (1985), fie de tema jocului (sotronul desenat pe trotuar va configura complexele Desene pe asfalt - 1988; asa cum subiectul competitiei, al luptei pentru titlul castigator se va dezvolta exemplar in Campioana - 1990). Dar ceea ce exprima prioritar acel film de debut al Elisabetei Bostan este optiunea sa categorica pentru lumea copilariei. O lume pe care o va descrie in propria sa maniera, unica si — ca atare — inconfundabila. 

    Fragment din volum:

 

    „Perioada de munca intensa la „proiectul Fram" se incheie in 1983, odata cu realizarea serialului de televiziune ce-I are in centrul atentiei pe mult indragitul personaj arctic. Este anul in care se desfasoara la Mangalia celebra conferinta pe probleme ideologice convocata de Nicolae Ceausescu, secretarul general al Partidului Comunist Roman. Desi desfasurata in plina vara (cadrele partidului se aflau in mare parte in concediu de odihna, bucurandu-se de conditiile oferite de vilele de protocol de pe litoral) reuniunea aceasta de partid dadea semnalul unei noi perioade glaciare in orientarea artei si culturii nationale. Cineastii s-au aflat in vizorul analizei efectuate prin denuntarea de catre principalul orator al partidului a unui film de Dan Pita si Bujor Nedelcovici (Faleze de nisip), drept nociv educatiei comuniste a maselor. 

    Chiar daca nu fusesera numite ca atare in documentele Consfatuirii, filmele Elisabetei Bostan nu puteau fi receptate de responsabilii propagandei de partid decat ca productii evazioniste, sustragandu-se orizontului tematic al artei socialiste. Numai succesul imens inregistrat in tara si peste hotare de aceste filme de exploziva fictiune artistica ii creasera regizoarei o anume invulnerabilitate in fata oficialitatii. In plus inteligenta practica a cineastei o ajutase, inca de la inceputul carierei sale profesionale sa-si gaseasca un culoar de actiune situat in afara vigilentei permanente a „factorilor de decizie culturala.". 

    Dupa asistenta efectuata pe langa Sica Alexandrescu si Victor Iliu la O scrisoare pierduta (1953) si dupa finalizarea sudiilor de specialitate la Institut, Elisabeta Bostan a intrat in viata profesionala abordind zona sensibila a documentarului. Partidul Muncitoresc Roman (titulatura din acea epoca a partidului comunist) incurajase productia filmelor de gen, menite sa puna in lumina „marile cuceriri ale poporului" in industrie, agricultura, viata sociala, etc. in formatul agitatoric-propagandistic lansat candva de cinametografia sovietica (cel mai adesea cu excelente rezultate in „orientarea” politica a spectatorilor, dar si cu unele rezultate artistice remarcabile, cum au demonstrat-o, intre altele filmele lui Dziga Vertov).”