Teologilor incruntati si schimnici, Teodor Baconschi face sa le succeada, in cultura noastra, zimbetul urban si bine-crescut al teologului de lume. Deloc intimplator, anume «risului patriarhilor» i-a dedicat Baconschi, la inceputurile sale, un studiu erudit si savant. Scriitor fluent, condescendent si aulic, el practica un umanism destins si informat, cu gravitati amuzate si politeti uneori persiflante, ce tradeaza un scepticism fata de lume si lucruri pe care calma si statornica sa credinta in ortodoxie, crestinism si Biserica nu il poate nici ascunde, nici inlatura. Fraza sa bine scrisa si asezata, inchegata din toate incheieturile si prinsa la patru ace cu toate incuietorile e frisonata de nervurile inteligent trasate ale ca-lificativelor, care o pun in miscare prin intepaturile cite unui adjectiv cind malitios, cind amuzat, cind glacial. Multe formulari sint memorabile, in stilul clasic francez al contrastelor care scot caracterizarea din jocul anularilor si al contradictiei. Prin sunetul sau de fond, scrisul lui Baconschi sugereaza o natura funciarmente serioasa, care insa, prin liniile ei melodice si unele sunete mai inalte, aduce la lumina reflectoarelor, in plina scena, un temperament jovial si dispus la amuzamente. De aici armoniile atragatoare si cantabile pe care scriitorul le scoate din mai toate subiectele sale, chiar si cind sint dificile. Il ajuta talentul diplomatic, care valseaza elegant cu aporiile. Desi scrisul lui Baconschi e de atitudine si mobilizeaza in formularea judecatilor-convingeri, proza lui e mai presus de orice politicoasa, urbana, civila, debonara. Din punctul de vedere al luciditatii, Baconschi este intru totul occidental, dar unul care a ramas in fondul sau afectiv, din gust si inclinatie, dar poate si din orgoliu, un oriental. Ca orice oriental, stie de toate si din toate; ca un occidental, le stie temeinic si cu relativism critic. Nimic nu il convinge pina la capat, adica pina la schimbarea vietii, dar asta pe un fond de credinta statornica in Dumnezeu, care ilustreaza perfect, am impresia, geniul religios care ne e specific noua, romanilor: sa porti o credinta absoluta ducind o viata relativa. - H.-R. Patapievici

 

Genul eseistic a punctat modernitatea – de la Montaigne la Matthew Arnold – reusind sa supravietuiasca in atmosfera versatila a postmodernitatii, careia ii corespunde prin concizie, curiozitate politropica si montaj fragmentar. El figureaza literar accelerarea timpului istoric, dispersia cognitiva si confluentele interdisciplinare, celebrind implicit un anume hedonism al tatonarii sugestive. Fidel obiceiului de a-mi reuni periodic, in volum, textele altminteri blocate in efemeride, le-am strins in cel de fata pe cele din ultimii ani, aparute initial in saptaminalul cultural Dilema veche. Cititorii vor regasi aici registrele unor centre de interes (pentru mine) definitorii: relatia noastra cu Occidentul, cu propria societate, cu faptul religios si cu marile carti. - Teodor Baconschi