Autoare a 12 volume de scrieri in versuri si in proza, Viorica Popescu, din perspectiva varstei mature, priveste existenta si creatia cu ochii intelepciunii si ai pretuirii a tot ceea ce inseamna dar divin. Azurul poemelor sale din volumul ultim „Ecou de azur" – cuprinde o scanteie de viata adevarata, asupra careia poeta mediteaza rascolind sensurile cuvintelor ce definesc misterul si adevarul dinspre un„a fi" ca inceput si sfarsit. Intreg volumul de poeme „Ecou de azur" pare a fi un puzzle greu de descifrat, deoarece temele abordate alterneaza neasteptat si surprinzator intr-o ne/ordine cuceritoare, introspectand frumosul, iubirea, bucuria, timpul, existenta umana, in raport cu divinitatea, natura, actul creatiei in sine, ca dar, acceptare si optimism robust in fata implacabilului dat. (Niculina Apostol)
				 
 
    Fragment:
 
    “MODEL DE IUBIRE 
 
    Livada/copacii
    Sunt modelul fiintei
    Total indreptatite
    Sa-si implineasca
    Multiple cerinte 
 
    Cand sunt mici
    Te fac sa-i ocrotesti
    Sa speri, sa-i iubesti 
    Apoi intoarna iubirea, visarea
    In sarut infiorat de frunze
    Si-n vise de mai
    Inflorite in noapte 
 
    Intind brate-ramuri
    Sa invete zborul
    Prin doruri 
    Pacalesc timpu si-i pun
    Inel de logodna
    Chiar in trupul lor de inele 
 
    Si nici chiar dupa moarte
    Nu sunt invinsi
    Crengile in cruce
    Fruntea-n tarana 
    Sunt tot simboluri -
    De intelepciune”