eBook Vincent nemuritorul
De (autor): Bogdan Suceava
In anul 2036, nimeni nu se mai intreaba ce se intampla dupa moarte, pentru ca nu mai exista moarte, cel putin nu in sensul de odinioara al cuvantului. Trecerea in nefiinta inseamna transferul intelectului pe dispozitive de stocare performante, cu garantie de cel putin opt sute de mii de ani. Vincent, suferind de o boala terminala, are o alegere de facut. Daca urmeaza procedura de transfer, stie ca nu se va mai putea plimba, nu va mai putea simti aroma parfumurilor si nu isi va mai putea imbratisa sotia sau copilul niciodata. Pe de alta parte, ar putea sa fie acolo, alaturi de ei, pentru totdeauna, sa le vorbeasca, sa ii vada. Decide in cele din urma ca vrea sa isi vada fiul crescand, chiar si prin obiectivul unor camere de luat vederi. Cu toate informarile si documentarile de dinainte, nimic nu il poate pregati pentru transformarile care il asteapta, iar viata digitala de apoi ii apartine de fapt unui cu totul alt Vincent. La un deceniu de la prima editie,Vincent nemuritorul, roman despre binecuvantarile si nenorocirile pe care le aduce tehnologia, se apropie acum mai mult de problemele prezentului decat de cele ale viitorului.
18.49Lei
18.49Lei
Primesti 18 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
Disponibil
Poti comanda acest produs introducand numarul tau de telefon. Vei fi apelat de un operator Libris.ro in cele mai scurt timp pentru prealuarea datelor necesare.
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
In anul 2036, nimeni nu se mai intreaba ce se intampla dupa moarte, pentru ca nu mai exista moarte, cel putin nu in sensul de odinioara al cuvantului. Trecerea in nefiinta inseamna transferul intelectului pe dispozitive de stocare performante, cu garantie de cel putin opt sute de mii de ani. Vincent, suferind de o boala terminala, are o alegere de facut. Daca urmeaza procedura de transfer, stie ca nu se va mai putea plimba, nu va mai putea simti aroma parfumurilor si nu isi va mai putea imbratisa sotia sau copilul niciodata. Pe de alta parte, ar putea sa fie acolo, alaturi de ei, pentru totdeauna, sa le vorbeasca, sa ii vada. Decide in cele din urma ca vrea sa isi vada fiul crescand, chiar si prin obiectivul unor camere de luat vederi. Cu toate informarile si documentarile de dinainte, nimic nu il poate pregati pentru transformarile care il asteapta, iar viata digitala de apoi ii apartine de fapt unui cu totul alt Vincent. La un deceniu de la prima editie,Vincent nemuritorul, roman despre binecuvantarile si nenorocirile pe care le aduce tehnologia, se apropie acum mai mult de problemele prezentului decat de cele ale viitorului.
Detaliile produsului
- Categoria: Fantasy, Horror, SF
- Autor: Bogdan Suceava
- Editura: POLIROM
- Colectie: Fiction Ltd
- Formate: EPUB, PDF
- ISBN ePub: 978-973-46-6988-2
- ISBN PDF: 978-973-46-6989-9
- Cod: EPM978-973-46-7840-2
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!