Suntem Ana si Ionut, un cuplu de arhitecti. Din iunie 2011 pana in august 2012 am facut turul Africii cu motocicleta. In aceasta calatorie de 14 luni si 55 000 de kilometri am lucrat ca voluntari in padurea ecuatoriala in Nigeria, am traversat Sahara in calduri de peste 54 de grade, am urcat muntele Camerun, am explorat delta Okavango si bazinul Congo, am locuit intr-un catun camerunez fara bani si fara telefon, am tractat motorul defect 350 de kilometri, am facut malarie, am parcurs 3 000 de kilometri de off-road extrem in R.D. Congo, am trecut de sute de controale armate si hatisuri birocratice si am cumparat un pahar de ceai in Egipt. Acesta este jurnalul aventurilor noastre.

Din doi "oameni albi" si o "Africa neagra" a iesit o combinatie foarte colorata. - SEGA, autorul romanelor Namaste

Ana si Ionut sunt dream team-ul alaturi de care as merge pana la capatul lumii si inapoi. Oyibo e un imbold pentru a-ti urma visul. Care are toate sansele sa se implineasca daca iti iei inima-n dinti, te deconectezi de la "virtual" si faci pasul catre «real». O poveste pe care mi-ar placea s-o fi trait eu. - Alex Gavan, alpinist

Oyibo nu te va lasa indiferent, sa stii. S-ar putea sa-ti vina sa-ti dai demisia, sa pleci in lume, s-ar putea chiar sa vrei sa faci asta cu o motocicleta. S-ar putea sa vrei sa fii viu. - Mihai Barbu, fotograf, autorul cartii Vand kilometri Fragment din ebook:

Joi

In dimineata aceea cartierul se umplea treptat de sunete: o mierla isi facea numarul peste scrasnetul de obloane trase de buticarul din colt, un taxi grabit claxona in intersectie un grup de elevi. „Era mai simplu, se gandi el, daca, in loc sa pierd o ora cu piata, o luam pe Ana si bagajele si mancam ceva pe drum.“ Pentru o secunda, constatarea asta il dezamagi. Hotarasera impreuna ca de acum incolo sa nu- si mai puna astfel de probleme. Nu conteaza cand ajung, important e doar ca azi pleaca in Africa. Numele il facu sa scape o exclamatie – de bucurie si de uimire. Pentru el Africa era un loc la fel de strain precum o alta pla neta, cu toate astea mai „concret“ decat casele din cartier si cele cateva duzini de copaci chelind pe caldaramul patat cu urina de pisici care- i pareau sim ple abstractiuni. Ionut facu un efort de imaginatie sa inlocuiasca limba de asfalt cu privelistea unei savane fara margini si se poticni in realismul de arhitect. Liniile din viziunea lui erau prea vagi, culorile sterse, proportia girafelor monstruoasa. Preocupat sa sca neze aleile care despicau strada la stanga sau la dreapta, se dadu batut, convins fiind ca realitatea ii va fi de- ajuns. Inca o intersectie si va parca in fata blocului, unde doua cutii de aluminiu inchise cu lacat si doi saci de stofa impermeabila, unul negru si altul rosu, contin viata lui si a ei pentru urmatoarele douasprezece luni. „Anei trebuie sa- i fie o foame de lup.“