Ghepardul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa apare intr-o noua traducere, impreuna cu prefata lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicata metamorfozelor pe care le-a suferit celebrul roman, precum si cu doua fragmente inedite si cateva poeme cuprinse in asa-numitul „Cantonier al Casei Salina“.

„Draga Enrico, in mapa de piele vei gasi manuscrisul dactilografiat al Ghepardului. [...] Mi se pare ca prezinta un oarecare interes, pentru ca se refera la un nobil sicilian intr-un moment de criza (ceea ce nu inseamna doar cea din 1860), felul in care el reactioneaza la aceasta criza si cum se accentueaza decaderea familiei sale pana la risipirea ei aproape totala; toate astea vazute dinauntru cu o oarecare participare a autorului si fara nici o ranchiuna. [...] Sicilia este aceea care este: cea din 1860, de dinainte si dintotdeauna. Cred ca totul este impregnat de o proprie poezie melancolica. [...] Fii atent: cainele Bendico e un personaj foarte important si aproape ca este cheia romanului.“ (Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Scrisoare catre Enrico Merlo di Tagliavia)

Ghepardul e o carte singulara, mai intai fiindca poate fi socotita unica opera a scriitorului, cele cateva nuvele, eseuri si fragmente autobiografice rezistand doar cu greu in fata ei. Apoi, fiindca a avut un destin singular: respins rand pe rand de cateva mari edituri italiene, romanul lui Lampedusa a fost publicat de editura Feltrinelli in 1958, la un an dupa moartea autorului, datorita exceptionalei intuitii a scriitorului Giorgio Bassani, consilier al editurii; Ghepardul a cunoscut un succes fulgerator (amplificat de ecranizarea de referinta a lui Luchino Visconti, din 1963), fiind incununat cu Premiul Strega – caz unic, in istoria literaturii italiene, de acordare postuma a unui premiu. In sfarsit, si poate in primul rand, fiindca a reusit, cum nu mai reusisera decat putine romane pana atunci, sa invaluie declinul unei familii si al unei intregi lumi in lumina ironic-melancolica a unui farmec dureros, punand mereu in ecuatie propria noastra conditie de oameni moderni fascinati de crepuscul.