Exista printre noi poeti pe care ii alege poezia, rasturnand peste ei cuvintele intocmai ca o ploaie de vara care incepe din senin, cu un fulger, dupa care toata apa unui cer satul sa fie doar infinit albastru, curge in siroaie de rau ce si-a iesit, infuriat, din matca. Si din aceasta tornada de cuvinte, el, poetul, descult in lacrima si cu tampla sprijinita de-un capat de nor, le culege doar pe acelea care au aripi si pe care le va invata, in versuri, sa zboare. Volum de debut, ''Cainele cu ochii albastri'' n-are nimic din timiditatea unui inceput. Poetul nu se joaca cu cuvintele, nu incearca stiluri si nu trage cu ochiul in Raiul poetilor care si-au asigurat deja un loc in nemurirea lumii. Gabriel Dinu stie exact cine este, ce vrea si stie si cum sa obtina ce vrea. Poezia lui este esenta, metafora si forta. Fiecare poem este unic, fiecare cuvant din vers este exact acolo unde-ar trebui sa fie, ideile sunt clare si nu se repeta, expresiile nu incifreaza trairi, ci le descifreaza, metaforele tuna, finalul este un omagiu inchinat unor vieti ce-au plecat intr-o lume in care nu mai exista doruri si-n urma volumului de versuri ramane un gust rece si proaspat al unui umar gol, atins de o ploaie de vara. Cuvantul, adevarul din el, i s-a asezat poetului la picioare, iar el s-a aplecat, l-a ridicat dintre oameni si l-a inaltat pana la nori. Sa mai ploua odata in cascade! - Magda Lungu