Confesiunea sotiei caricaturistului Georges Wolinski, ucis in atentatul de la „Charlie Hebdo”

De ce a fost asasinat Georges Wolinski? Probabil daca ar fi putut sa fie intrebat, caricaturistul ar fi ridicat neputincios din umeri si ar fi raspuns ca nu are habar.

„Draga, ma duc la Charlie” este o carte-eveniment care prezinta fata ascunsa a tragediei care a zguduit intreaga lume. Jurnalista si scriitoarea Maryse Wolinski povesteste intr-un mod tulburator cum a trait momentul atacului terorist din 7 ianuarie 2015 si toate zilele dramatice care au urmat.

Maryse si Georges erau casatoriti de 47 de ani. O zi absolut banala, din care nu lipsesc plictisitoarele ritualuri casnice de dimineata si obisnuitele discutii administrative intre soti, se transforma intr-un cosmar fara sfarsit. Ritmul si stilul relatarii sunt perfect coordonate cu starile de spirit ale autoarei la diversele ore ale acelei zile fatidice. Pentru Maryse, desenatorul-vedeta de la „Charlie Hebdo” nu a fost Wolinski, asa cum era stiut de o lume intreaga, ci Georges, pur si simplu. Un om cu bune si cu rele, cu tabieturi enervante, dar si cu momente de exaltare, de care o legau o sumedenie de emotii si amintiri. Sotul ei. Replici cu sau fara miez rostite intr-un moment sau altul, zambete abia schitate sau expresii de tristete ori de melancolie, pastrate intr-un colt de memorie, obiecte dragi si poze vechi, de tot felul, completeaza de minune imaginea omului si artistului Georges Wolinski.

Ultima replica auzita, in momentul in care sotul ei inchidea pentru ultima oara usa casei lor, „Draga, ma duc la Charlie” devine un laitmotiv al cartii. Alaturi de ea, apare si intrebarea care ii strabate ca un fir rosu paginile: De ce? Cititorii vor avea rareori ocazia sa citeasca un text atat de tensionat din punct de vedere existential, aflat, de multe ori, aproape de limita suportabilitatii.
Fragment din cartea "Draga, ma duc la Charlie" de Maryse Wolinski:

"Chantal aude prima sirena a unei masini de politie la ora 11 si 45 de minute. Ea va fi urmata apoi de multe altele. Un adevarat concert de sirene. Unii dupa altii, angajatii de la SAGAM ies din adaposturile lor. Treizeci de minute care au dat peste cap viata lui Chantal, devenita de atunci claustrofoba, cuprinsa de panica la cel mai mic zgomot, insomniaca si in permanent concediu medical de la atentat incoace.
Inainte de a o sterge, fara sa fie cu adevarat grabiti, unul dintre cei doi asasini si-a ridicat o gheata pe care o pierduse cand s-a repezit pe urmele lui Ahmed Merabet si a strigat: „Sa spuneti jurnalistilor ca asta este din partea Al-Qaeda Yemen!"
Cei doi barbati nu au fost, cu siguranta, asa cum s-a mai spus pe ici-colo, prin presa, niste lupi solitari. Ei au actionat la ordin. De altfel, la cateva zile dupa atentat, Al-Qaeda Yemen a facut publica o inregistrare video in care confirma faptul ca este la originea masacrului de la Charlie Hebdo. Foarte repede, anchetatorii au identificat filiera de complici, dintre care unii deja fugisera in Turcia si Siria. Printre ei se aflau si fratii Belhoucine. Din Turcia, ei au expediat familiei acest mesaj: „Nu va faceti griji, am ajuns in califat. Mai bine sa traim intr-o tara guvernata de saria decat intr-una supusa legilor in-ventate de oameni"."