In Summa contra gentiles, Toma de Aquino isi asuma rolul inteleptului, incercand sa gaseasca raportul just dintre adevarul filosofic si adevarul credintei. De altfel, legitimitatea cercetarii rationale a radacinilor adevarului divin a fost contestata in Evul Mediu, dar principiul lui Anselm din Canterbury - fides quaerens intellectum - manifesta starea de sanatate a unei credinte al carei apetit de a intelege arata vitalitatea ei. La sfarsitul unei sedinte de controversa universitara, in care fusese contestata aceasta legitimitate de cei care sustineau o credinta bazata pe o ascultare pura, Toma de Aquino revendica necesitatea acesteia, spunand: „Daca rezolvam problema credintei doar pe calea autoritatii, vom poseda cu siguranta adevarul, insa intr-un cap gol.

 

Din punct de vedere filosofic, dorinta naturala de a cunoaste adevarul se confrunta cu imposibilitatea de a-l descoperi in mod deplin. De exemplu, intelectul uman poate dobandi o anumita cunoastere despre Dumnezeu, dar adevarul deplin despre El este inaccesibil. Prin credinta, aceasta inaccesibilitate este oarecum indepartata, deoarece credinta reveleaza anumite adevaruri despre Dumnezeu, care nu pot fi descoperite in mod natural. Intelectul omului este pus in fata unei certitudini la care are acces doar prin credinta. In ce masura actul credintei ajuta cercetarea rationala naturala sa atinge adevarul? - Autorul