Evolutia lumii civilizate spre localism, autonomie si regionalizare are doua mari componente: esafodajul juridic este varful aisbergului, suprastructura formala; in spatiul nonformal al societatilor, pulseaza insa ideologiile si modelele culturale care forjeaza identitatile complexe ale natiunilor contemporane si care dau masura ritmului si profunzimii proceselor descentralizarii. In cercetarile noastre, am incercat sa surprindem dialectica acestor doua fundamente, intr-un "dialog" al stiintelor juridice cu ideologiile politice si cu stiintele istorico-hermeneutice. In absenta unui solid suport ideologic de factura democratica (liberala), in absenta unui ethos comunitar care sa se bazeze pe subsidiaritate (concept propriu doctrinei sociale a catolicismului), dar si in conditiile unui voluntarism juridic inspirat de istoricismul de stanga, descentralizarea din fostele tari comuniste are adesea aspectul unei forme fara fond, a unei caroserii sub care nu regasim niciun motor al schimbarii sociale.

 

Privita de autoritati ca un obiectiv politic impus de partenerii din Uniunea Europeana (si "tolerat" doar pentru pastrarea bunelor relatii cu acestia), descentralizarea din Est oscileaza intre formele juridice occidentale si habitusurile cultural-administrative rasaritene.