„In arena intrasera acum si picadorii calari pe caii lor blindati cu harnasamente pregatite pentru izbiturile brutale cu coarne ale taurului si determinara un galop al acestuia de-a lungul zidului alb al arenei, urmat de sase banderilleros cu sulitele lor care se apropiau amenintator de taur, in mers, si infigeau in umerii lui sagetile de care atarnau si fluturau panglici multicolore si agatate in omoplatii de smoala, care si incepusera sa fie traversati de suvoaiele de sange, cum ni se paru la toti, de un rosu-deschis, clocotitor, ca niste paraie, si alergarea facu de doua ori ocolul arenei pana cand taurul se indrepta spre mijlocul tipsiei de nisip. Atunci, sarind sportiv peste zidul inalt, aparu in arena toreadorul insotit de purtatorii muletei si ai sabiei pe care i le si inmanara grabit in timp ce el se ducea cu o ambitie eliberata de sentimentul oricarui risc la intalnirea cu taurul, cand acesta paru sa i-o ia inainte si se repezi spre el, obligandu-l sa sara in stanga coarnelor; intalnirea deveni si ea brusc comica pentru ca toreadorul pe care il asteptasem dupa o pauza lungita fara nicio noima se trezi el fugind din fata coarnelor care se apropiau de el si iar se auzi mugetul, de data aceasta furibund, al animalului ranit, cu spinarea intreaga impestritata de tapusele picadorilor si sulitele banderilleros. Lupta pe care o asteptasem se transformase ingrijorator in fugarirea matadorului de catre taur si curand, in cateva secunde numai, fu insotita si ea de fluieraturile si de stridenta signalelor si sifletelor. Am avut, recunosc, sentimentul ca asist la o noutate in lupta cu taurii pe care nu o intalnisem in niciuna din scrierile citite pana atunci despre tauromahie. Intre toreador si taur intrara ca un scut picadorii pe caii lor blindati cu harnasamentele cunoscute si toreadorul avu timpul suficient si nervii destul de tari si curajul extraordinar sa intoarca alergarea in favoarea lui si ajuns din nou in mijlocul arenei, paru sa stapaneasca situatia si, spre surprinderea noastra, care se traduse printr-o noua liniste la randul ei sufocanta, toreadorul aflat in fata taurului apela si riscant si intr-adevar teribil de curajos, la o Veronica si aceasta il apropie de cornul din stanga al taurului si il facu sa se rasuceasca brusc spre acesta, care orb si ametit si intepenit, cu botul foarte aproape de nisipul de aur, ne lasa impresia ca nu-l mai vede pe toreador cand acesta puse mana stanga pe cornul drept al taurului, cu soldul foarte apropiat de fruntea acestuia, secunda in care reusi sa faca o plecaciune omagiala in fata presedintelui coridei, care, nu se stie de ce, se ridicase in picioare si ridicase si mana dreapta cu palma spre grupul taur-toreador, intr-un semn pe care nu l-am inteles si iar auziram mugetul furios al taurului care izbi in muleta rosie ca un evantai deschis de toreador in fata ochilor lui.

    — Se ingroasa gluma, zise Domnul scriitor, baiatul nu e fitecine, a intors toata situatia in favoarea lui.”