Demitizare, negare vs re-lectura, reinterpretare sunt, probabil, "tentatiile" pe care le-a resimtit critica de azi, si nu doar critica,  in cazul lui Eminescu, poetul acceptat, vreme de mai mult de o suta de  ani, drept poetul cel mai valoros al romanilor. Pe de o parte, "responsabilitatea" fiecarui roman este sa-l fi citit. Sa-l fi cuprins,  vorba lui Noica. Desigur, e o utopie aceasta. Pe de alta parte, nici nu  ar trebui lasat la discretia tuturor mintilor. Fiind un criteriu, precum  Miorita sau Monastirea Argesului, a-l pune la indoiala este a te  exclude dintr-o mostenire spirituala - nu doar romaneasca. Unii vor  spune: "nici Miorita nu mai inseamna mare lucru"… Desigur, de aici  incepe alta discutie, care nu ne priveste in acest loc. Dar un poet  reprezentativ pentru spiritul neamului sau (cel putin), trebuie asumat  si analizat nu la sintagma, la un vers imperfect, ci in Cerul marilor  idei si in regimul criteriilor estetice. Pentru evolutia literaturii  romane, Eminescu e totusi poetul referential, la el sunt raportati,  inca, antecesorii ca artisti ce il prefigureaza, iar succesorii ca  eventuali imaginativi exceptionali sau poeti metafizici sau creatori de  limba. De aceea, nu poate fi indiferenta clasarea lui, in inertie, ca  (poet) pesimist, intunecat - argument pentru istovirea si "toxicitatea"  discursului sau, chiar si din perspectiva contemporaneitatii. - Bianca  Osnaga