Scris intre 1978-1981 si considerat una dintre capodoperele lui Ismail Kadare, Concert la sfarsit de iarna nu a putut fi publicat pana in 1988, la trei ani dupa moartea lui Enver Hodja, fiind considerat subversiv, sarcastic, antisocialist. In 1991, traducerea in limba franceza a fost declarata de revista Lire una dintre cele mai bune carti ale anului. 

 

A spune despre acest roman ca evoca ruptura dintre Tirana si Beijing din anii 1970 ar fi exact, dar insuficient. In jurul acestui eveniment, Kadare desfasoara o compozitie imensa si fascinanta, unde viata de zi cu zi sub sapa de plumb comunist, intrigile din esaloanele inalte ale partidului, satira nemiloasa la adresa maoistilor occidentali, destinele incrucisate ale mai multor personaje ne duc de la farsa la tragedie, de la psihologie la metafizica, pe un fundal de istorie tumultoasa, shakespeariana. 

 

In 1967, Kadare face o calatorie la Beijing si la Shanghai, in plina Revolutie Culturala. Ia parte la un banchet dat de Zhou Enlai, in prezenta lui Mao Zedong, a sotiei acestuia si a lui Lin Biao. Actori decisivi pentru istoria micii Albanii in deceniul al saptelea, si deopotriva ai viitorului sau roman, sunt in fata sa. In China, literatura e condamnata, iar Kadare, asemenea unuia dintre viitoarele sale personaje, se intoarce in tara natala cuprins de frigul unor presentimente grele. Acesta este punctul de plecare al romanului construit in jurul surorilor Krasniqi, Silva si Ana, in care alegoria politica acompaniaza fresca sociala, proza intimista pe cea fantastica, iar satira povestea de dragoste.

Kadare are mai multe de spus despre secolul XX decat oricare alt scriitor - Daniel Kehlmann

Probabil cea mai buna carte a lui Kadare, Concert la sfarsit de iarna este o descriere magistrala a perioadei in care albanezii traiesc sub controlul singurului lor aliat mondial, China. Este un roman pe jumatate realist, pe jumatate borgesian, la care uluiesc atat forma, cat si continutul. - The Independent

Traducere din limba albaneza de Marius Dobrescu.

Fragment din cartea "Concert la sfarsit de iarna" de Ismail Kadare:
 

Desi ploile intarziau, asta nu impiedica toamna sa-si faca simtita prezenta. Norii se iveau in fiecare dimineata la orizont, umpleau apoi cerul cu bubuituri inutile, apoi tarziu spre seara plecau fara a lasa in urma nici o picatura de ploaie. Cand asta s-a repetat o saptamana intreaga, oamenii au priceput ca toamna va fi uscata. In timpul acesta, toate celelalte ritualuri ale toamnei, ingalbenirea frunzelor, racirea vremii si mai cu seama ceea ce oamenii ignora de fiecare data, plecarea pasarilor calatoare, s-au perindat ca-n fiecare an. Asa cum se intampla de obicei, la sediul Uniunii Scriitorilor si Artistilor pictorii se perindau pentru a-si lua concediul de creatie motivat de venirea toamnei.
Dar, cata vreme caderea frunzelor si plecarea pasarilor erau ignorate de oameni, un alt fenomen era acum in atentia tuturor: delegatiile schimbate de Albania si China erau de rang din ce in ce mai mic. Si, pentru ca sarbatorile nationale ale celor doua tari erau toamna, acesta era si anotimpul in care schimbul de delegatii era mai intens. Asa incat, desi scaderea rangului delegatiilor incepuse mai-nainte, a trebuit sa vina toamna pentru a fi observata de toti.
Nivelul lor coborase intr-adevar considerabil. Aproape toate delegatiile erau acum conduse de adjuncti: adjunct de ministru, adjunct de comandant de regiune militara, director adjunct al sectorului tehnic, viceprimar etc. Era normal ca pentru intampinarea acestor delegatii de catre partea albaneza pe aeroportul Rinas sa vina tot adjuncti, oameni pe care nu-i vazuse nimeni niciodata la ceremoniile oficiale. Ca si cand asta n-ar fi fost de-ajuns, cu vremea, delegatiile deveneau tot mai ciudate, ca sa nu spunem mai misterioase. Astfel, de exemplu, dupa delegatia orchestrelor populare din raioanele Chinei de Sud-Est, condusa de redactorul adjunct al postului de radio agricol, a venit o delegatie a ceramistilor, condusa de un director adjunct, apoi o alta, numita simplu: delegatia satenilor chinezi.
Iar pentru ca in Albania era greu sa gasesti institutii omonime, pentru a intampina aceste delegatii veneau adjuncti ai altor institutii, care nu aveau nimic in comun cu cei sositi. Asa incat o delegatie a lucratorilor fruntasi de la directia comuna a fabricilor care produceau insignele cu chipul lui Mao Zedong a trebuit la inceput sa fie intampinata de directorul adjunct al uzinei de fier-nichel, ceea ce a provocat nemultumirea chinezilor, care au declarat ca ceea ce produceau ei e mai valoros decat orice alt produs. Dupa aceasta interventie s-a decis trimiterea unui alt oficial cel putin la receptia de bun-venit si, pentru ca nu s-a gasit o rezolvare mai potrivita, receptia a fost oferita de directorul adjunct al bancii, insarcinat cu emiterea monedelor statului.
O alta dificultate era momentul toasturilor la receptii. In formularea lor intervenise o groaza de schimbari si era tot mai dificila gasirea unor raspunsuri corespunzatoare la urarile celeilalte parti. In afara de imputinarea atributelor si sporirea numarului de adverbe, existau si alte schimbari. Participantilor li se oprea imbucatura in gat, mai ales interpretilor, care erau la cota maxima de alerta pentru a nu provoca incurcaturi.
In stirile despre primirea delegatiilor, chinezii schimbasera primii formularea "receptia s-a desfasurat intr-o atmosfera foarte calda si prieteneasca". La inceput au eliminat adverbul "foarte", apoi si cuvantul "calda.", iar pe urma au Inlocuit complet textul de la sfarsitul stirii, care acum se incheia cu cuvintele: "In cursul receptiei cei prezenti si-au zambit reciproc".
Toate acestea nu le scapau cititorilor de presa, desi existau oameni care spuneau ca va trece si valul acesta de raceala asa cum trecusera si altele pana atunci. Era la fel ca uscarea si caderea frunzelor toamna, dar, dupa trecerea anotimpului rece si venirea primaverii, arborii vor inflori din nou, asa ca delegatiile vor fi la fel de multe si de impotrante ca si inainte.