"Toate lucrurile se prefac si nimic nu ramane" afirma Platon si, de aceea, in volumul de fata, nu vom dezvalui o realitate amortita, "agatata" stramb, intr-un timp ancestral. Ne dorim sa abordam tocmai memoria acestei realitati, in intentia de a deconspira franturi din desertaciunea crizelor. Motivam de ce, prin faptul ca notiunii criza nu-i lipsesc trairile. Dimpotriva: toate crizele sunt tesute din stratageme, fiind potentate de stari afective precum viclenia si amagirea. Din asemenea cauze, crizele corodeaza insasi ideea de asimetrie - marinimoasa, la origini - si o transforma in degenerare. Vorbim aici despre transfigurarea timpului ca procedeu de "omologare" a existentei, cu inevitabilele sale crize.
Ele "acced" spre variante de coliziune mai mult sau mai putin surprinzatoare, iscate din tendinta excesiva spre libertate sau din obligatia institutionala de respectare a normelor. Proiectiile societatii asupra acestui proces genereaza slabiciuni chiar la nivel de natiuni si popoare, nu doar de state. Este insemnul unui fapt verificabil: sentimentul national poate depasi stadiul afisarii retorice a unor opinii sau motiuni in arena electorala, cautandu-si matca spre vointa populara.