Fragment din carte:

"Daca i-ar fi spus cineva lui Erdosain ca peste cateva ore va pune la cale asasinarea lui Barsut si va asista aproape impasibil la fuga sotiei sale, nu l-ar fi crezut.
A ratacit toata dupa-amiaza. Simtea nevoia sa fie singur, sa uite de vocile umane si sa se rupa de tot ce il inconjura, de parca ar fi fost un strain intr-un oras in a carui gara a pierdut trenul.
A hoinarit de-a lungul portiunilor solitare ale strazilor Arenales si Talcahuano, pe la colturile strazilor Charcas si Rodriguez Peria, la raspantiile de pe Montevideo si Avenida Quintana, nazuind la spectacolul acelor locuri magnifice ca arhitectura si interzise pentru totdeauna amaratilor. Picioarele lui, pe trotuarele albe, faceau sa trosneasca frunzele cazute ale platanilor in vreme ce isi implanta privirea in ovalele de sticla ale ferestrelor imense, unde tremura albeata perdelelor dinauntru. Aceea era alta lume in orasul nelegiuit pe care il cunostea el, alta lume, pentru care acum ii batea inima cu palpitatri lente si greoaie.
Oprindu-se, observa garajele luxoase ca patenele si verzile panasuri ale chiparosilor in gradinile aparate de ziduri cu cornise dintate, sau zabrele groase, in stare sa stavileasca avantul unui leu. Tulpinile de roiba rosie serpuiau printre ovalele plantate cu verdeata. Cate o guvernanta cu toca gri se plimba pe alei.
Iar el datora sase sute de pesos si sapte centavos!
Contempla indelung balustradele ale caror rotunjimi de aur scanteiau in balcoanele negre, ferestrele vopsite in culoarea gri perla sau lapte manjit de cateva picaturi de cafea, geamurile a caror grosime pesemne ca facea imaginea trecatorilor sa para apoasa. Perdelele de voal, atat de usoare ca numele trebuie sa le fie la fel de frumoase ca geografia tarilor indepartate. Ce diferita era, probabil, dragostea in spatele tulurilor care umbresc lumina si domolesc sunetele!...
Cu toate acestea, el datora sase sute de pesos si sapte centavos. Si vocea farmacistului ii repeta acum in urechi:
— Ai dreptate... Lumea e plina de „natafleti", de amarati, dar... cum sa o indrepti?... In ce fel sa le arati adevarurile sfinte celor ce nu au credinta?...
Suferinta, ca unul dintre arbustii a caror dezvoltare se accelereaza cu electricitatea, ii crestea in adancul pieptului, urcandu-i pana in gatlej.
Stand pe loc, cumpanea ca fiecare parere de rau e o bufnita care sare de pe o ramura a nefericirii lui pe alta. El datora sase sute de pesos si sapte centavos si, chiar daca ar fi vrut sa uite punandu-si nadejdea in Barsut sau in Astrolog, gandurile i se bifurcau catre o strada intunecata. Siruri de lumini pareau sa se sprijine pe cornise. Jos umplea sertarul strazii o ceata de praf. Dar el se indrepta spre tara bucuriei, ignorand Limited Azucarer Company.
Ce facuse cu viata lui? Era sau nu timpul sa se intrebe? Si cum putea sa mearga, din moment ce trupul ii cantarea saptezeci de kilograme? Ori era o fantoma, o fantoma care-si amintea intamplari de pe pamant? "